Mitropolitul Ardealului – arhipăstorul cum îi place domniei sale să se autointituleze – a participat, vineri, la inaugurarea unui centru de cercetare la Spitalul Județean Sibiu, în calitate de invitat. A a vorbit frumos, a ținut o slujbă de sființire a centrului și apoi a dat să plece probabil spre Mitropolie. Chiar dacă aceasta este la maxim 10 minute de mers pe jos de locul în care ÎPS Streza a participat la eveniment, mitropolitul a venit acolo cu o super limuzină, care l-a așteptat și la plecare. Și nu vorbim de vreo mașină amărâtă ci de un Mercedes de top. Mai exact de modelul E350 4matic, cel mai nou din serie, bineînțeles. Streza a pășit falnic spre mașină, s-a urcat pe locul din dreapta față și a plecat țanțoș trecând și pe sub privirile muritorilor de rând participanți la eveniment, dar și ale bolnavilor din spital, scrie Ora de Sibiu.

”A venit primul ministru sau cine e cu mașina asta dichisită?”, a exclamat un domn care stătea alături de o femeie îmbrăcată în pijamale, semn că este internată în spital. ”Nu. E Mitropolitul!”, i-a explicat un participant la evenimentul la care fusese și ÎPS Streza. ”Săracul… Ce mașină are..”, a exclamat imediat cel ce a întrebat.

Limuzina folosită de Mitropolitul Ardealului este una de top și de ultimă generație. Modelul E350 4matic de la Mercedes are preț de pornire de la 63.000 de euro, conform listei de prețuri de pe site-ul oficial mercedes-benz.ro. Vorbim însă de un preț standard, care crește în funcție de accesorizări și motorizare. Prețul final poate să atingă și suma de 100.000 de euro.


Laurențiu Streza a fost ales în funcţia de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit ortodox al Ardealului de Adunarea Naţională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, pe 3 noiembrie 2005. Streza a fost înscăunat în Catedrala mitropolitană din Sibiu pe data de 13 noiembrie 2005 de către patriarhul Teoctist Arăpaşu. Ca urmare a alegerii, PS Laurenţiu Streza în funcţia de mitropolit al Ardealului (in defavoarea contracandidatului IPS Andrei Andreicuţ Arhiepiscop de Alba Iulia) dar şi a conflictului subsecvent, s-a înfiinţat Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramuresului cu sediul administrativ la Cluj-Napoca, cel mai important municipiu din Transilvania, din punct de vedere religios, universitar, politico-administrativ, cultural si economic.

ÎPS face parte din Comisia de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Sârbă. Este preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români, reuşind până în prezent finalizarea lucrărilor de canonizare a şase noi sfinţi: Vasile de la Poiana Mărului, Teodosiu al II–lea, Onufriu de la Vorona, Dosoftei, Gheorghe de la Cenica şi Grigorie Dascălul, cu slujbele lor şi cele ale altor sfinţi canonizaţi mai înainte. Este preşedintele Subcomisiei liturgice pentru diortosirea cărţilor de cult, în cadrul Comisiei Teologice şi Liturgice a Sfântului Sinod, condusă de Daniel Patriarh al Romaniei. În luna noiembrie, ÎPS Laurenţiu Streza a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Laurenţiu Streza, pe numele de mirean Liviu Streza, născut pe 12 octombrie 1947, în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Făgăraş, este actualul arhiepiscop ortodox de Sibiu şi mitropolit al Ardealului.


Finanțarea Bisericii din bugetul de stat este exagerată, mai ales că acestei instituții nu îi este impozitat nimic, declara recent fostul preşedinte Traian Băsescu, invitat la B1 TV. În opinia domniei sale, cei aflați la vârful BOR afișează un lux care, uneori, este chiar indecent, iar aroganța unora dintre liderii Bisericii nu caracterizează ortodoxia.

”În principiu, cred că e o finanțare exagerată dacă mă uit la luxul afișat de liderii Bisericii Ortodoxe Române. Rog să fiu scuzat, dar mi se pare prea mult și în unele momente chiar indecent. Mi se pare prea mult în condițiile în care nimic nu e impozitat Bisericii. Am înțeles că Preafericitul Daniel a zis că trebuie să se restituie proprietățile confiscate. A uitat să ne spună de când, că dacă o luăm din timpul lui Cuza, țara aia nu mai e. Acum e altă țară. Dacă e vorba despre confiscarea de pe vremea comuniștilor, cred că s-au făcut destule restituiri și a fost o compensare și cu salarizarea clerului de către bugetul de stat. Părerea mea e că BOR a dobândit, nu vorbesc de preoții de rând care mulți sunt amărâți, o oarecare aroganță, care nu e specifică ortodoxiei și e un păcat”, a susținut fostul președinte.

 

 

Sfântul Simeon Noul Teolog, zugrăvind situaţia smerită şi nenorocită a omului, spune că întreagă noastră viaţă este "lupta cu patimile, iar înlăuntrul sau, încă înainte de patimi omul poartă gunoi şi miasmă. (…) Poate oare să existe ceva mai lipsit de chibzuinţă decât omul, care, văzându-se acoperit de lepra, se mândreşte numai cu aceea că poartă haine strălucitoare şi aurite?"

Aşa a prevăzut Dumnezeu în planul Său cel veşnic, să vină în lume ca un Prunc tânăr, un Copil nevinovat Ce Se naşte în sărăcie într-o iesle, dintr-o Fecioară curată şi Care este ocrotit de un drept cu viaţă sfântă. Cel Preaînalt a venit la noi altfel decât a făcut-o în Vechiul Testament, nu în tunete şi în fulgere ca pe Muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit, născut dintr-o Fecioară Preacurată, arătându-nedelicateţea iubirii Sale”, spunea chiar IPS Laurențiu Streza în Pastorala de Craciun de anul trecut. Publicăm mai jos integral Pastorala acestui publicată pe siteul e-cultura.info.

Prăznuim cu bucurie cerească, an de an, Sărbătoarea cea mare şi luminoasă a Naşterii Domnului. Ne bucurăm acum că Hristos vine la noi, că ne cercetează pe noi de Sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, că se revarsă peste lume Milostivirea negrăită a lui Dumnezeu pentru a ne lumina vieţile, pentru a ne dărui nouă viaţa Sa curată şi bucuria Sa veşnică. Ne bucurăm în chip minunat la acest praznic pentru că simţim că Dumnezeu vrea să ne scoată din necazurile vieţii acesteia şi Se coboară la noi în chip smerit şi plin de delicateţea unui Prunc Divin, pentru a ne vorbi despre tainele Împărăţiei Sale, pentru a ne face să gustăm din viaţa Sa, pentru a ne umple de fericirea şi bunătatea dragostei Sale. Ne copleşeşte de bucurie Taina Întrupării Fiului sau a coborârii lui Dumnezeu la noi:„Toţi să prăznuim, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, văzându-L pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri. Pe Cel de Sus jos, prin Taina Întrupării; şi pe cel de jos sus, pentru iubirea de oameni, căci astăzi Vitleemul s-a asemănat cerului, în loc de stele primindu-i pe îngerii care laudă; şi, în loc de soare, încăpându-L pe Soarele dreptăţii, Cel necuprins. Şi să nu căutăm în ce chip, căci, unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Căci a voit, şi a putut. S-a pogorât, şi a mântuit, toate împreună-alergătoare cu Dumnezeu s-au făcut”.

Întruparea lui Dumnezeu s-a petrecut acum peste 2000 de ani, însă bucuria care izvorăşte din prăznuirea noastră este mereu nouă şi înnoitoare. La fiecare praznic împărătesc, în cadrul Sfintei Liturghii, noi suntem chemaţi la Cina de taină a Mântuitorului, care continuă veşnic în Împărăţia cerurilor, iar la acest ospăţ deosebit Hristos Domnul nu ne dăruieşte doar Trupul şi Sângele Său spre mâncare, ci şi viaţa Sa ne-o dă şi ne face să trăim împreună cu El toate evenimentele vieţii Sale. De aceea ne bucurăm în fiecare an cu o bucurie negrăită la fiecare sărbătoare, pentru că Hristos vine la noi ca să ne ridice la Sine, să ne umple de bucuria vieţii Sale îndumnezeite. Stăm la masă cu Hristos, la Cina Împărăţiei, şi nu contenim a ne minuna şi a ne bucura de tainele cele mari ale iubirii lui Dumnezeu manifestate în timp şi în istorie. Doar participând la viaţa cultică a Bisericii putem cuprinde, atât cât poate cuprinde omul, misterul negrăit al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o Părinţii Bisericii: „Cine nu va grăi, cine nu se va minuna de venirea lui Dumnezeu în lume?, se întreabă Sfântul Atanasie cel Mare. Sus,în cer, slobod, şi jos înscris în condici! Sus Fiu, şi jos rob! Sus împărat, şi jos slujitor! Sus bogat, şi jos sărac! Sus preaslăvit, şi jos numărat între datornici! Sus având scaun dumnezeiesc, şi jos odihnindu-Se în peşteră sărăcăcioasă! … Cine nu se va minuna? … Cel ce dezleagătoate Se înfaşă, Cel ce hrăneşte era hrănit, Cel necuprins Se vedea prunc … O preaslăvite lucruri! Elisaveta a născut în casă luminată, iar Fecioara a născut în peşteră mică. Ioan pe pat, iar Domnul în iesle! Nu fără rost s-a făcut naşterea Domnului din fecioară, ci Se naşte în chip minunat ca să-l îndrepteze pe Adam cel întâi zidit…”

Iubiţi credincioşi,

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu nu este pentru noi creştinii doar o importantă filă de istorie, pe care acum o comemorăm încercând sentimente de bucurie, ci ea este o actualizare tainică a acestui eveniment deosebit al vieţii lui Hristos, de trăirea căruia ne împărtăşim real atunci când intrăm şi şedem cu El la Cina Euharistică a Sfintei Liturghii. Aceasta este perspectiva din care toţi Părinţii Bisericii au vorbit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu încercând prin analogii să redea adâncimea tainei praznicului Naşterii Domnului, folosind expresii care înfățișează, prin contrast, necuprinsul cu mintea omenească al lucrării lui Dumnezeu în întreaga iconomie a întrupării: „Taină străină şi neobişnuită văd, Cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim!”, cântăm cu bucurie în aceste zile împreună cu Sfântul Cosma Melodul[3]. Toate cântările Bisericii ne îndeamnă „să ne curăţim simţirile” şi să ne întoarcem ochii minţii către Pruncul Cel născut în Betleemul Iudeii pentru a vedea că, prin venirea Sa în lume, Hristos le arată pe toate a fi taine şi că tot ce avem sunt daruri ale Sale, care au menirea de a fi întoarse îmbogăţite Ziditorului. Astfel, taină este Fecioara de Dumnezeu Născătoare, Maică şi Fecioarăîn acelaşi timp, care a născut în mod mai presus de fire. Taină este familia sfântăîn care Mântuitorul S-a născut. Taină este risipirea nedumeririidreptului Iosifşi chemarea lui de a fi ocrotitorul Stăpânului a toate şi martor al fecioriei Maicii Domnului. Taină este venirea magilor, care se lasă povăţuiţi de stea şi care nu caută un Stăpânîmbrăcat în haine scumpe, ci aduc daruri Pruncului ceresc născut în ieslea Betleemului.

Toate aceste lucrări tainice ne arată chipul cel minunat în care Dumnezeu lucrează tainic, nevăzut în lumea noastră văzută. „Astăzi S-a născut vouă Mântuitorul, şi acesta vă este semnul: Veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12), le spun îngerii păstorilor. Aşa a prevăzut Dumnezeu în planul Său cel veşnic, să vină în lume ca un Prunc tânăr, un Copil nevinovat Ce Se naşte în sărăcie într-o iesle, dintr-o Fecioară curată şi Care este ocrotit de un drept cu viaţă sfântă. Cel Preaînalt a venit la noi altfel decât a făcut-o în Vechiul Testament, nu în tunete şi în fulgere ca pe Muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit, născut dintr-o Fecioară Preacurată, arătându-nedelicateţea iubirii Sale. Dumnezeu nu a renunţat, prin chenoză, prin micşorarea Sa, la cinstea care I se cuvine Fiului Său, ci, pentru a cuprinde în Sine întreaga fiinţă umană, S-a arătat în lume într-un mod plin de gingăşie şi delicateţe, sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie şi simplitate, pentru a ne găsi pe noi, cei aflaţi întru întuneric şi în umbra morţii, pentru a ne dărui blândeţea, smerenia, simplitatea şi nerăutatea Sa. Iată, semn ni s-a dat nouă astăzi: Prunc dumnezeiesc aflăm în ieslea simplă şi sărăcăcioasă, Prunc plin de bunătate, Care este bucuria mare a Bisericii, Prunc nou, Care S-a născut plin de tărie şi de pricepere, căci este „Dumnezeu tare, stăpânitor, Domn al păcii” (Isaia 9, 5), Prunc plin de curăţie şi de iubire jertfelnică, venit în lume în chip smerit şi încins cu scutece ca să ne slujească nouă.

Iubiţi credincioşi,

Hristos a venit în lume pentru a ne arăta tainele mari ale vieţii noastre, taine mari pe care le trăim, dar adesea nu le conştientizăm a fi daruri cereşti ce trebuie întoarse, prin mulţumire şi recunoştinţă continuă, Ziditorului.

Taina Întrupării, prin Familia Sfântă, sfinţeşte şi temeiniceşte Taina Familiei creştine, prin modelul desăvârşit al membrilor ei, părinţi şi copii. Copiii sunt taina vieţii noastre, sunt modul în care Dumnezeu Îşi arată iubirea Sa nemărginită în familiile noastre, sunt darul ceresc ce sfinţeşte viaţa şi casele noastre. Ei sunt proba de foc a iubirii noastre. Fără copii, iubirea noastră de părinţi rămâne egoistă şi fără nicio împlinire.

Aceste făpturi gingaşe, create după chipul lui Dumnezeu şi trimise în dar familiilor noastre, copiiiau nevoie mai întâi de mame primitoare şi iubitoare,care îşi doresc copii şi se dăruiesc acestora şi familiei cu preţul vieţii lor, după modelul deplin al dăruirii Fecioarei Maria:„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Copiii rânduiţi de Dumnezeu au nevoie şi de taţiplini de credinţă, înţelepciune şi devotament, pentru a ocroti familia întreagă şi a se îngriji de creşterea şi educaţia lor.

Taina Crăciunului, cu bucuria ei cerească, se poate împlini şi repeta şi în familiile noastre. Mereu putem să Îl avem pe Hristos Prunc în casele noastre. Mereu putem ajunge mame devotate şi părinţi plini de iubire jertfelnică. Darul lui Dumnezeu, al unei noi vieţi dăruite familiei şi lumii, în acelaşi timp, este un dar nepreţuit.Acolo unde vine darul lui Dumnezeu viaţa omului se transformă în rai.„Peştera”casei noastre se face cer. În „staulul”nostru sărăcăcios vor veni „magii” cu daruri. „Irod cel crud”, vrăjmaşul lumii acesteia, nu va putea să ne omoare odorul ceresc. Atât doar se cere de la noi: să nu refuzăm şi să nu lepădăm darurile lui Dumnezeu. De restul se va îngriji El, aşa cum El a făgăduit. Chiar în mijlocul celor mai mari greutăţi materiale, noi trebuie să lăsăm darul lui Dumnezeu să vină în casele noastre.

Prin copii, Dumnezeu ne face nouă o mare cinste, căci El Însuşi creează sufletul fiecărui prunc şi îl trimite în dar mamei care va naşte. De aceea, omorârea pruncului nenăscut este un păcat de moarte, o respingere şi o dispreţuire totală aduse Creatorului, trimiţându-I înapoi darul iubirii Sale. De aici vor veni suferinţele fizice şi bolile incurabile purtate de astfel de mame. De nimic nu se întristează Dumnezeu atât de mult ca de refuzul darului vieţii, prin omorârea unui suflet nevinovat.

Iubiţi credincioşi,

Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării.

În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie.

Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?

Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!

Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale învăţământul religios — un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţiaş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinucidereaun act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moraleste o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoalăşi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri crescuţi în familii creştine au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită.

Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine.

Iubiţi credincioşi,

Naşterea Domnului este sărbătoarea coborârii lui Dumnezeu la noi, a locuirii lui Dumnezeu în şi printre oameni. Biserica ne îndeamnă să ne bucurăm nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumeşte, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stăpânului, nu în ospeţe şi necumpătări, ci în bucuria Duhului Sfânt, pentru ca Pruncul tânăr născut în ieslea Betleemului să Se nască pururi şi să crească în inimile noastre prin împărtăşirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin vieţuire curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, iubiţi credincioşi, să devenim copii, să ne întoarcem în noi înşine, să descoperim pe Hristos Pruncul din inimile noastre, să ne curăţăm de patimi, să vieţuim aşa cum ne-a învăţat Pruncul dumnezeiesc şi astfel cu un glas toţi să cântăm cântarea dulce a Bisericii noastre:

„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Că pentru noi, Dumnezeu este între oameni; pentru firea cea stricată, Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi; pentru cei nemulţumitori, Făcătorul de bine; pentru cei robiţi, Slobozitorul; pentru cei ce şedeau întru întuneric, Soarele dreptăţii; pe cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către Acesta să strigăm: Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”[4]

Sărbători fericite!

Un An Nou binecuvântat!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

‡ Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului 

 

Te-ar putea interesa și: