"Fabrica" de acte false, legături cu organizaţii teroriste
- Adam Popescu
- 16 august 2008, 03:00
SUB LUPA SRI. Cei trei irakieni şi complicele lor român, arestaţi după ce au trimis ilegal în Europa de Vest zeci de cetăţeni arabi, aveau legături cu grupări teroriste.
Potrivit SRI, cei patru au fost monitorizaţi timp de mai multe luni, ofiţerii de informaţii, „folosind diferite mă- suri pentru a preveni manifestările/ameninţările de natură teroristă, generate de grupul infracţional format în majoritate din cetăţeni irakieni“.
Potrivit anchetatorilor, în decurs de aproape un an, cei patru au racolat aproximativ 70 de irakieni cărora le-au vândut acte de identitate false. În baza acestora, sub aparenţa derulării unor activităţi comerciale în ţara noastră, irakienii au obţinut apoi vize de România, ajungând astfel uşor în state din vestul Europei.