România a avut de câștigat de pe urma aderării la UE, iar extinderea în general a adus avantaje tuturor statelor membre, vechi sau noi.
Acum, recesiunea reprezintă însă o amenințare pentru unitatea blocului comunitar, spune un raport dat publicității ieri de Comisia Europeană. Documentul, care enumeră avantajele extinderii UE în 2004 și 2007, vine într-un moment în care economiile europene, în special din noile state membre, au intrat în picaj, iar tot mai mulți lideri se pronunță împotriva unei noi lărgiri.
Șansele de aderare ale candidatei Croația sunt în acest context incerte, cu atât mai mult cu cât negocierile sale cu UE au fost blocate și de o dispută teritorială cu Slovenia. Raportul subliniază că extinderea a adus o creștere a venitului pe cap de locuitor, o scădere a șomajului și a favorizat o creștere economică adițională de peste 1%, în fiecare an, în noile state membre.
Comisia subliniază că vechile state membre au avut la rândul lor de câștigat, inclusiv prin deschiderea unor noi piețe comerciale, acest lucru fiind oglindit, de asemenea, în creșterea economică. În ciuda succesului, comisarul european pentru afaceri monetare, Joaquin Almunia, a avertizat asupra pericolului „diviziunii” UE, în contextul crizei economice. O parte din noii veniți în UE, inclusiv Cehia sau Slovacia, au criticat „protec țio nismul” adoptat de statele mai bogate, care încearcă să-și protejeze industriile locale și cetățenii de efectele crizei.