Centrul Ceh Bucureşti şi Galeria Galateca au adus în Capitală expoziţia de design ceh contemporan de sticlă şi porţelan Brilliant By Design.
Expoziţia va putea fi admirată până pe 30 septembrie, la Galeria Galateca (str. C.A.Rosetti, nr. 2-4, Bucureşti) si va fi deschisa miercuri, pe 10 septembrie, la ora 18:00.
Diferenţe şi evoluţie
Expoziţia prezintă lucrări ale designerilor cehi realizate de producătorii cehi, subliniind continuitatea producţiei de sticlă şi porţelan, prin selectarea unor exemple elocvente din ultimii 100 de ani. Piesele de design contemporan sunt puse în paralel cu predecesoarele lor, marcând astfel diferenţele şi evoluţia designului pe durata ultimului secol.
Cehia are o lungă tradiţie în domeniul sticlei şi a porţelanului, dar a devenit cunoscută pentru acestea în secolul 18, atunci când produsele atelierelor şi fabricilor cehe au început să se vândă în toată lumea. Renumită pentru marea varietate de modele şi pentru calitatea manufacturii, industria a atras în acea perioadă artişti, designeri şi clienţi influenţi, iar astăzi, designerii sunt o parte integrantă a întregului proces de fabricaţie. Expoziţia a fost prezentată şi la Praga, Budapesta, Stockholm, Gent, Moscova şi Frankfurt. Partenerii expoziţiei sunt: Ambasada Republicii Cehe, Muzeum din Jablonec, CEZ Romania şi Staropramen.