O imagine extrem de dură despre români este zugrăvită de o româncă care ştie ce este munca dar şi respectul vis-a-vis de amgajaţii săi. Maria Mikhail este stabilită în Austria de 18 ani. Căsătorită, mamă a trei copii, conduce împreună cu soțul său un restaurant de mare succes, italian-austriac, la Viena. Are 40 de angajați de diferite naționalități și culturi, şi îi respectă pe toţi în egală măsură.
”Nu există legătura șef-angajat, suntem o familie, atât la muncă, cât și în privat. Ne respectăm și ne ajutăm reciproc, iar astfel se explică faptul că în toți acești ani am avut parte doar de reușite”, a explică maramureșeanca Maria Mikhail pentru diasporaazi.ro.
”Mă întreb dacă românii vor schimbare sau le convine așa. Înainte de Revoluţie am făcut şcoală, am respectat și am muncit obligatoriu. După Revoluție ce am făcut? Nu învăţăm, nu respectăm, nu muncim. Democraţie, facem ce vrem. Lenevim, da, lenevim. Asta aș schimba: “lenea, mentalitatea, gândirea”. Fiecare să-şi ştie locul în societate. Să învăţăm să semănăm și apoi să culegem.
Noi vrem, doar vrem, dar ce oferim? Am învăţat că avem drepturi, dar am uitat că în primul rând avem obligaţii. Sã curăţăm atunci când murdărim, nu să aşteptăm să cureţe altcineva. Să ridicăm atunci când cineva cade, nu să-l călcam și mai tare. Să ne facem auziţi atunci când trebuie, nu să plecăm capul la fiecare mitocan. Nu avem cum să dăm vina pe politicieni, noi i-am învăţat să fure.”.
„Îmi iubesc ţara. Acolo am trăit cei mai frumoşi ani, anii copilăriei, anii adolescenţei!”, spune ea. Referitor la întoarcerea în România, Maria s-ar întoarce, dar nu oricum. ”Acum nu. Multe ar trebui schimbate. Mi-aş dori să nu există diferenţe între clase sociale. Mi-aş dori ca oamenii să fie respectaţi pentru că își meritată respectul nu pentru titlul care îl au. Să nu fim trataţi cu superioritate la toate uşile. Mi-aş dori să fim uniţi cum erau românii odată. Momentan văd doar ură, invidie şi prostie! Păcat de ţara mea frumoasă!” .În acestă notă a încheiat Maria interviul dat pentru diasporaazi.ro.