O puternică explozie s-a produs miercuri la șantierul naval de la Orșova. Cinci muncitori au fost răniți, iar una dintre victime este în stare critică.
Explozia s-a produs în timp ce muncitorii lucrau la reparația unei nave. Cauza deflagrației ar fost o acumulare de gaze. Cinci muncitori au fost răniți. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit primelor informații de la fața locului, trei dintre răniți au avut nevoie de îngrijiri medicale. Doi dintre ei au suferit arsuri pe aproximativ 60-70% din suprafața corpului, iar al treilea a suferit un traumatism cranio-cerebral. Una dintre victime este în stare critică și a fost intubată. A fost solicitat un elicopter SMURD pentru ca aceasta să fie transportată la spital.
„Muncitorii au fost răniți în urma unei explozii care ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze. Trei persoane au suferit arsuri. Una dintre acestea este în stare gravă. A fost preluată de SMURD, în stare de conștiență, cu arsuri pe 70%, din suprafața corpului”, a declarat Raluca Târcă, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți.
La fața locului sunt prezenți și polițiști, dar și inspectori ai ITM.
Stire în curs de actualizare