EXPLOZIE puternică în oraşul ucrainean Doneţk, într-o staţie de autobuz

EXPLOZIE puternică în oraşul ucrainean Doneţk, într-o staţie de autobuz

Un dispozitiv artizanal a explodat luni seara în oraşul Doneţk, din estul Ucrainei, într-o staţie de autobuz. Nicio persoană nu a fost rănită în urma exploziei.

Incidentul a avut loc la ora 19.20 (19.20, ora României), într-un cartier rezidenţial din centrul oraşului, potrivit liderilor rebelilor proruşi, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty, citat de Mediafax.

O mare parte din regiunile Doneţk şi Lugansk au fost preluate de separatiştii proruşi, unde din primăvara lui 2014 au loc confruntări armate între forţe guvernamentale ucrainene şi insurgente proruse.

Confruntările dintre cele două tabere s-au intensificat luna trecută. Pe 14 noiembrie, cinci militari au fost ucişi în conflict, la nord şi la vest de Doneţk, au anunţat autorităţile ucrainene, cel mai important bilanţ de la armistiţiul din septembrie.

Peste 9.000 de persoane au fost ucise în lupte, în regiunea minieră Donbas din estul ţării, începând din aprilie 2014.