O femeie a picat victimă unei explozii care s-a produs într-un magazin de pe raza orașului Mizil, din județul Prahova. Conform primelor informații, furnizate de ISU Prahova, femeia a fost transporată la spital cu arsuri pe aproape jumătate din corp şi pe căile aeriene. Cauza exploziei ar fi, conform primelor cercetări, o acumulare de gaze, Femeia ar fi aprins o candelă, fără să realizeze că se află în pericol.
O explozie, provocată de o acumulare de gaze, s-a produs într-un magazin din orașul Mizil, județul Prahova. Conform primelor informații furnizate de ISU Prahova, în urma acestui incident, o femeie, în vârstă de 37 de ani, a fost rănită și a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Ea a suferit arsuri, fiindu-i afectate inclusiv căile respiratorii.
Din primele informații, potrivit reprezentanților ISU Prahova, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze și de o candelă aprinsă. Astfel, fără să sesizeze mirosul de gaze naturale, care indicau o acumulare, femeia ar fi aprins o candelă fapt ce a provocat explozia.
„Evenimentul nefericit s-a produs pe fondul unei acumulări de gaze nesesizate de victima care, la deschiderea magazinului, a aprins o candelă”, precizează ISU.
Pompierii și reprezentanții ISU au ajuns în scurtă vreme la locul incidentului, cu o ambulanță, dar și cu un echipaj de stingere a incendiului, cu apă și spumă. Însă nu a fost nevoie de intervenția pompierilor deoarece explozia nu a fost urmată și de un incendiu.
Pe de altă parte, femeia a fost preluată de paramedici, iar după ce i-a fost acordat primul ajutor a fost transportată la spital. Ea a fost intubată din cauza afecțiunilor de pe căile respiratorii și a fost transporată, de urgență, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde a fost preluată la Unitatea de Primiri Urgențe.
Știre în curs de actualizare.