Explozie în Crimeea. A luat foc un depozit cu muniţie rusească
- Julieta Savitchi
- 22 iulie 2023, 14:42
Un depozit cu muniţie rusească din Crimeea a luat foc în dimineaţa de sâmbătă, 22 iulie. Autorităţile au început evacuarea locuitorilor din zonă.
Autorităţile evacuează populaţia pe o rază de 5 km
Ca urmare a unui atac cu drone ucrainene asupra districtului Krasnogvardeiski din Crimeea, a avut loc o detonare la un depozit de muniții, a declarat șeful administrației locale, Serghei Aksionov.
„Conform datelor preliminare, nu există pagube și victime. S-a luat decizia de evacuare a populației pe o rază de cinci kilometri de la locul de urgență către centre de cazare temporară. Pentru a minimiza riscurile, s-a decis și suspendarea traficului pe calea ferată Crimeea”, a scris Aksionov.
Pe canalele Telegram ruse și ucrainene au început să apară videoclipuri, presupuse cu consecințele atacului. Canalele au scris că dronele au atacat un aerodrom și un depozit de petrol lângă satul Oktiabrski de lângă Simferopol. În același timp, presa ucraineană a relatat despre o lovitură asupra unui depozit de muniții.
După aceasta Aksionov a venit cu o relatare în care se spune că ţinta probabilă a atacului a fost un aerodrom militar din regiunea Krasnogvardeiski. „Inamicul a încercat să atace infrastructura din districtul Krasnogvardeiski, din Republica Crimeea folosind aparate de zbor nepilotate. Angajații Ministerului Situațiilor de Urgență sunt la fața locului pentru a elimina posibilele consecințe. Toate serviciile specializate funcționează", a declarat Serghei Aksionov, șeful administrației de ocupație din Crimeea.
Există, de asemenea, rapoarte despre un incendiu la depozitul de petrol. Se raportează că obiectele din așezarea Oktiabrskoe au fost atacate.
Mai multe atacuri asupra depozitelor cu muniţie rusească din Crimeea
Atacurile asupta obiectelor strategice militare ale ruşilor în Crimeea devin tot mai frecvente în ultima perioadă. Cu trei zole în urmă, autorităţile din Crimeea au recurs la evacuarea a peste 2.000 de oameni, locuitorii a patru sate din apropierea unui poligon militar, unde a izbucnit un incendiu de proporţii. Motivul a fost explozia unui depozit de muniţii.
Autorităţile ruse, inclusiv cele din Crimeea, nu au comunicat cauza incendiului, limitându-se doar la informaţia că a izbucnit un incendiu şi locuitorii din patru sazte urmează să fie evacuaţi. Şeful administraţiei din Crimeea, Serghei Aksionov, a comunicat pe Telegram că incendiul a avut loc pe un teren de antrenament din districtul Kirovski din estul Crimeei, din cauza căruia autostrada Tavrida a fost blocată.