Noi informări cu privire la prelunigrea stării de alertă în România au fost transmise de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
„Având în vedere dezbaterile din spațiul public referitoare la evoluția epidemică a noului coronavirus (COVID-19) în România și necesitatea continuării măsurilor de protecție sanitară, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele precizări:
Adoptarea stării de alertă începând cu 15 mai a.c. a survenit pe fondul unei evoluții reduse a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, raportat la numărul persoanelor vindecate. În acest context, autoritățile au adoptat o serie de măsuri de relaxare pentru reluarea unor activități sociale și economice.
De asemenea, în intervalul de până la 1 iunie a putut fi constatată o rată semnificativ mai mare a persoanelor vindecate în comparație cu cea a persoanelor infectate, fapt care a permis continuarea și extinderea graduală a măsurilor de relaxare", informează GCS.
Ce se întâmplă cu starea de alertă. Actul normativ nu este pe ordinea de zi a Guvernului
La ce se ne așteptăm în săptămâna viitoare
În următoarea săptămână, moment în care a fost analizată intrarea într-o nouă etapă care să permită reluarea unor noi activități sociale și economice, s-a menținut o rată superioară a numărului persoanelor vindecate în raport cu cele infectate.
În ceea ce privește cazurile de infectări înregistrate în ultimele zile, observăm faptul că dinamica acestora a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ față de numărul persoanelor vindecate.
Această evoluție negativă a raportului dintre numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19) și numărul persoanelor vindecate reclamă un efort sporit de conformare la conduita sanitară responsabilă din partea societății în ansamblul său.
Respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetățeni este singura garanție că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menținute și că se poate continua în siguranță cu adoptarea de noi măsuri de relaxare în privința activităților sociale și economice”, se arată și pe site-ul stirioficiale.ro.
Nelu Tătaru, despre stare de alertă: „Normele nu au fost respectate”. Revin restricțiile?
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni decesul a 17 persoane bolnave de Covid-19 în intervalul 14.06.2020 (10:00) – 15.06.2020 (10:00), unul dintre cele mai grave bilanțuri din ultima lună.
Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.165 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.817 au fost declarate vindecate și externate.