Noul coronavirus este responsabil pentru majoritatea deceselor pacienților care au contactat infecția și s-au îmbolnăvit de COVID-19.
Șefa Serviciului de Autopsii și Neuropatologie de la Spitalul Mount Sinai, New York, prof. dr. Mary E. Fowkes, confirmă că în cazul a 100 de pacienți cărora le-a făcut autopsia, toți au murit din cauza noului coronavirus. Majoritatea victimelor au murit din cauza acestui virus.
„Eu aş spune că, dintre cele 100 de cazuri analizate, COVID a fost responsabil de toate decesele. Cu toate acestea, în cel puţin un caz, persoana a luat hidroxiclorochină, iar aceasta a contribuit la moartea sa. Deci el avea COVID, dar cel mai probabil hidroxiclorochina a fost cea care l-a ucis. Nu ar fi luat această substanţă dacă nu ar fi avut COVID, deci COVID i-a adus moartea, dar nu a fost cauza principală a morţii pacientului respectiv”, a relatat Mary E. Fowkes.
Medicul patolog a precizat că în alte cazuri au fost pacienți care au murit din cauza complicațiilor pe care le-a provocat tratamentul pentru COVID-19. Ea pune aceste decese tot pe seama bolii pentru că dacă n-ar fi contractat-o, pacientul n-ar fi fost nevoit să urmeze tratamentul respectiv.
„Am mai avut un caz în care pacientul a făcut complicaţii din cauza tratamentului, pentru că i se oxigena puţin sângele din cauză că plămânii erau extrem de afectaţi. A trebuit să fie folosit un aparat care să oxigeneze sângele pacientului. Dar, la folosirea acestui aparat, uneori intră şi aer în sistemul vascular şi pacientul a murit din cauza aerului care a ajuns în vasele de sânge, care a ajuns la creier şi care i-a cauzat moartea”, a declarat Mary E. Fowkes.
Potrivit spuselor sale, pe măsură ce făcea autopsiile pacienților, a descoperit lucruri surprinzătoare în legătură cu această boală.
„Am mai descoperit că hipertensiunea era cel mai important factor de risc şi că insuficienţa cardiacă, arteroscleroza, diabetul şi obezitatea, care afectează şi ele vasele de sânge, sunt factori de risc. Deci, dacă facem autopsii, putem să căutăm anomalii în toate organele şi să vedem schimbările”, a mai povestit profesorul dr. Mary E. Fowkes.
De asemenea, potrivit spuselor sale, au apărut dovezi potrivit cărora virusul poate avea o legătură foarte strânsă cu sistemul vascular
„În mod normal, dacă un pacient este mai în vârstă şi suferă de boli vasculare, cum este arteroscleroza, şi dacă se formează un cheag, acesta se formează într-o zonă şi, în timp acesta se vindecă şi apoi, poate face un alt anevrism într-o altă zonă. În cazul COVID, vedem mai mult accidente vasculare în mai multe zone, în zone diferite ale creierului. Este ceva neobişnuit şi nu am văzut niciodată aşa ceva la nicio infecţie virală şi la nicio altă boală”, a mai spus șefa Mary E. Fowkes, conform Antena3.ro.
CNSU a stabilit zonele unde terasele se închid la ora 23.00. Măsura se aplică de duminică
CE negociază achiziția unui vaccin anti-COVID. România este pe lista beneficiarilor