La început n-am avut bani la mine să mă tund. Apoi, n-am avut timp şi, după aia, n-am mai avut chef. Ce-ar fi să-l cresc şi să-l vând, m-am gândit eu. M-am ales cu o tunsoare gratis.

„Hârşti” şi prima cosiţă e tăiată şi pusă pe masă. „Hârşti” şi o a doua şuviţă e aşezată atent lângă cealaltă. Sunetul ascuţit al foarfecei îmi zgârie urechile precum creta pe tablă. Frizerul oftează: „Mai bine nu-l tundem, că vă stă frumos. Sincer!”. Mama n-a fost de aceeaşi părere cu Marian Neagu, peruchierul Teatrului Naţional Bucureşti de aproape 40 de ani. „Tunde-l mamă, că arăţi ca un boschetar nespălat! Dacă n-ai bani, îţi trimit io 30 de lei!”, mi-a zis mama când i-a arătat sor’mea o poză cu mine de pe Facebook. Nu ştia, săraca, ce aveam eu în cap. Vedea doar ce aveam pe cap. O căciulă de păr!

Nea Marian, om care le-a făcut peruci şi i-a tuns pe mai toţi marii actori ai ultimelor două decenii, suspină: „Parcă mă doare pe mine... L-ai crescut, l-ai îngrijit şi acum îl tai...”. Oarecum şi mie îmi părea rău, dar perspectiva încasării unor bani pentru care, practic, n-am făcut nimic mă încânta. Vroiam să îmi vând părul! „Hârşti, hârşti, hârşti” şi, în jumătate de oră, sunt tuns şi arăt ca un recrut numai bun de luat în armată. Redactorul şef, care ştia de ce îmi lăsasem părul lung, când m-a văzut proaspăt ferchezuit la şedinţa de sumar s-a uitat critic peste ochelari şi a decretat: „În sfârşit, arăţi şi tu a om!”.

Pletele mele, numai belele!

Precum Fantine, din Mizerabilii

Acum un an şi jumătate am vrut să mă tund. Dar n-aveam bani la mine. Apoi n-am avut timp şi după aia n-am mai avut chef. Dar ideea unei mici afaceri mi-a încolţit abia când am văzut, pe un stâlp din faţa restaurantului Perla, de pe Calea Dorobanţilor, un afiş pe care scria: „Cumpăr păr!” şi un număr de telefon. Gata, mi-am zis, am dat lovitura! Mă şi vedeam ca Fantine, eroina din Mizerabilii. Numai că, spre deosebire de personajul lui Victor Hugo care şi-a vândut părul şi dinţii ca să aibă grijă de copila sa, eu mă gândeam, meschin, la ce o să mânânc şi o să beau din ce-o să iau pe podoaba mea capilară. Ba, mai mult, la un reportaj inedit.

Dar tare greu a fost, mai ales vara când, la ceafă, se aduna o transpiraţie rece... L-am spălat cu şampon „doi în unul” şi l-am dat cu balsam de două ori pe săptămână. L-am lăsat să se usuce natural, nu cu foehn- ul – să nu-l ard – şi l-am periat de două ori pe zi. Degeaba! Toţi se uitau la mine ca la un ciudat. Aşa şi eram! Nu vezi în fiecare zi pe stradă un mascul de 45 de ani, posesor al unei burţi de burghez îmbuibat, cu o claie deasă şi ondulată în cap, fără fire albe. Fetele îmi spuneau mereu să mă tund, dar cred că doar din invidie...

A început operațiunea „Recoltarea”. Fără anestezie!

Dacă nu te uiți în oglindă, nu doare deloc!

Ce-am avut și ce-am pierdut!

• 300 de peruci în 40 de ani

„E cam subţire, dar bine întreţinut. Iese din el, cam o treime de perucă!”, mă dezumflă Marian Neagu, peruchierul TNB din 1974, în timp ce mă mângâie pe cap ca pe un motan bătrân. Ne înţelesesem telefonic să-i vând părul. Urma să mă aleg cu nişte parale şi să rămân şi cu sentimentul că o parte din mine urma să stea multă vreme pe capul marilor noştri actori. „O perucă cu păr uman, profesională, costă la magazin între 8.000 şi 9.000 de lei!”, îmi dă speranţe de înavuţire peruchierul.

Nea Marian, care zice că nu-i nici frizer, nici hair-stilist, spune că la o perucă îi intră cam 200 de grame de fire de păr lung de minim 20 de centimetri, din care rămân folosibile doar 150-160 de grame. Ştie ce spune că a făcut numai pentru Teatrul Naţional cam 300 de peruci, başca nenumărate altele pentru alte teatre, televiziuni sau persoane fizice. Aproape că a chiorât cu ochii la croşeta cu care înnoadă fir cu fir pe o plasă care, după aproape 180 de ore de muncă, va deveni o perucă.

Le-a pus păr în cap la toţi actorii

Bărbatul de 60 de ani ascultă muzică la un dublucasetofon Trident - „promoţie” din anii ’80. În timp ce-mi ciopârţeşte coama povesteşte cum a făcut el peruci pentru Ovidiu Iuliu Moldovan, Florin Piersic, Emanoil Petruţ, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Marin Moraru şi Radu Beligan. Deja, parcă mă simt şi eu parte din recuzita TNB! În timpul ăsta, fotograful probează o perucă şaten roşcată. La cei 1,98 metri ai lui mi se pare că seamănă cu Mikey Rourke, în „The Wrestler”. El zice că arată, mai degrabă, cu maimuţoiul Chewbacca din „Star Wars”.

Imperturbabil, nea Marian îşi continuă expozeul şi mă pune pe gânduri: „Pentru una ca asta se iau opt măsurători ale capului. Matale ai capu’ mare! Ai măsura 60 şi normală ar fi de la 57 la 59!”. A învăţat meserie de la Jean Romaniţă, un maestru peruchier care le-a pus păr în cap lui Birlic, Constantin Tănase, Ion Finteşteanu şi George Vraca.

Pentru o perucă se iau opt măsurători diferite. Maestrul peruchier Marian Neagu are ochiul deja format

Imagine de la „terapia intensivă” post-tundere

• De la o coamă de leu la un pui jumulit

Marian Neagu spune că are o meserie îngrozitor de monotonă: „Că stai singur cuc, de nebun! Uite, acum lucrez la o mustaţă de Einstein din păr de iac!”. Face o mustaţă în patru ore de muncă, o pereche de perciuni „favoriţi” în 10-12 ore, o barbă în 36-48 de ore şi o perucă în 160-180 de ore. Uneori şi mai mult! Se laudă că, recent, i-a făcut un cioc lui Nicholas Cage şi o perucă lui Jean Claude Van Damme. „Preţul e confidenţial”, râde dom’ Marian.

Între timp, a terminat lucrarea din capul meu. Mă simt ca o găină jumulită de vie. Pletele mele sunt strânse, într- un mănunchi, cu un zgârci. Le aşează pe un cântar vechi, cu care se cântăreau, pe vremuri, bebeluşii la naştere. „Sunt 20 de grame folosibile! Face cam 20 de lei”, vine, implacabil, evaluarea. „Păi, doar atât...”. „Atâta face!”, râde nea Marian. Mă gândesc cam cât m-a costat şamponul pe un an şi jumătate. Mă rog, de o ciorbă de burtă cu tot ce-i trebuie şi trei mici cu pâine şi muştar, la bufetul de la capătul tramvaiului 16, tot iese. „Daţi-mi banii!”, mă lăcomesc eu. Domnul Neagu îmi taie pofta de mâncare: „Păi, tunsu’, tunsu’ nu costă tot atât?”. Consolarea este că părul meu, peste vreo două luni, va sta pe ţeasta unuia dintre actorii TNB. Poate chiar pe capul lui Caramitru sau Beligan. N-am făcut niciun gheşeft!

Cică, în sfârșit, arăt și eu a om!