Se numeşte citrin şi se spune că are o influenţă benefică în ceea ce priveşte afacerile, prosperitatea şi abundenţa.
Citrinul este o varietate de cuarţ, cu formula chimică SiO2, şi se găseşte cel mai mult în Madagascar, Argentina, Brazilia, SUA, Franţa şi în Munţii Ural din Rusia. Numit după cuvântul francez "citron" (lămâie), se obţine prin prelucrarea termică a cuarţului şi astfel se ajunge la o intensă nuanţă de galben, de unde şi denumirea, mierea după cum subliniază Judith Crowe în cartea-ghid al pietrelor preşioase, numită "The Jeweler's Directory of Gemstones: A Complete Guide to Appraising and Using Precious Stones". Vedetele o preferau În primele secole de la naşterea lui Hristos, romanii foloseau această piatră in realizarea unor bijuterii frumoase şi pentru "munca de tipar". Perioada romantică (1837-1860) se caracterizează prin faima pe care o avea citrinul printre celelalte bijuterii. Era, totodată, una dintre cele mai populare bijuterii din secolul al XIX-lea. Când Arta Deco era în floare, mai precis în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, citrinul era la mare căutare. E perioada care a inspirat bijuteriile create special pentru vedete precum Greta Garbo şi Joan Crawford. Şi nu degeaba cele două actriţe, preocupate printre altele de domeniul feng shui (arta şi ştiinţa străveche apărută acum mai bine de 3.000 de ani în China, care arată modalităţi de a echilibra energiile din mediu) solicitau această piatră. Motivele: se consideră că citrinul ar avea proprietăţi regeneratoare pentru organism, că ar transforma energia negativă în energie pozitivă şi că aduce prosperitate şi noroc. Faimă păstrată Citrinul mai este cunoscut şi sub numele de piatra succesului deoarece specialiştii în feng shui şi în medicină tradiţională consideră că are o influenţă benefică în special în ceea ce priveşte succesul în afaceri. Tot specialiştii menţionaţi o mai numesc "piatra comerţului" şi subliniază că aduce un profit benefic dacă este pusă în casa de marcat a unui magazin! În Europa, acest cristal de un galben spre roşiatic a atins apogeul în anii '30. Citrinul şi-a găsit, astfel, propria nişă, şi de atunci nu a mai existat nicio piatră al cărei nume să răsune atât de stăruitor. Încă din acele vremuri se considera că un copac-bijuterie făcut complet din citrin, amplasat în cameră, la colţuri sau pe birou poate aduce o energie excelentă "Yang" pentru creşterea bogăţiei şi pentru abundenţă. Deşi în zilele noastre, piatra şi-a pierdut din raritate, având prea puţin de-a face cu opulenţa şi luxul, faima de piatră a succesului şi prosperităţii i-a rămas.