Persoanele care se masturbează în văzul lumii se aleg cu plăcerea, privitorii rămân doar cu indignarea, iar poliţia, cu frustrarea că nu poate să-i prindă în fapt.
„Mă întorceam acasă cu autobuzul 226. Stăteam în picioare, lângă uşa din spate. Era destul de aglomerat. La un moment dat, mi-am dat seama că persoanele din spatele meu s-au retras murmurând. Exact lângă mine se afla un tânăr îmbrăcat la costum. Într-o mână ţinea o servietă. Respira precipitat. Afară fiind întuneric, în uşă se reflecta perfect. Am rămas şocată. Se masturba chiar acolo, în autobuz, fără nicio jenă. Nu era un boschetar şi nici nu părea psihopat. M-am îndepărtat şi eu în timp ce călătorii începuseră să-şi dea coate iritaţi. Am coborât la prima staţie şi am aşteptat un alt autobuz“.
Mărturia îi aparţine unei tinere de 25 de ani, A.P, din Bucureşti. Ca ea au păţit multe. „Se întâmplă de când e lumea. Şi nu numai la noi!“, spune psihiatrul. „Nu-i putem amenda decât dacă îi prindem «în flagrant»“, se arată neputincioase organele de poliţie.
„Am şi eu unu’ pe stradă“
În argou există un singur cuvânt care-i caracterizează cel mai bine pe bărbaţii care confundă spaţiul public cu dormitorul, dar pe care nu-l suportă hârtia de ziar. În dicţionar, corespondentul parţial stă la litera „e“: „exhibiţionist“ - „persoană care practică exhibiţionismul, perversiune sexuală constând din expunerea în public a organelor genitale“. Sinonim - „malahist“ şi, uneori, folosit impropriu - „onanist“.
Se întâmplă pe toate drumurile şi în mijloacele de transport în comun, dimineaţa, la prânz, dar mai ales seara. Nu scapă aleile din parcuri şi cele dintre blocuri - după cum arată imaginile filmate de un bucureştean şi postate pe site-ul 220.ro, cu mesajul: „Marian, din Tineretului, se masturbează chiar în faţa blocului meu. Probabil tipul e oligofren...“.
„Am şi eu unu’ pe stradă (porecla e Labucu). O face printre blocuri. Şi strigă după fete/femei «Curvoo!», de-ţi vine să fugi de lângă el“, scrie, pe un forum, altcineva. În Bucureşti, e deja celebru bărbatul de la Eroilor. Are între 50 şi 60 de ani şi cel mai probabil e dement. Stă ascuns în boscheţi şi, când vede câte o trecătoare, ţâşneşte gâfâind, cu pantalonii în vine, bălmăjind abject.
Ce simte privitoarea: teama de viol
„Şocul“ trăit de o femeie la vederea unui bărbat masturbându-se, lângă ea, pe stradă sau în autobuz, este din cauza fricii adânci istoric biologice de viol, explică psihologul Aurora Liiceanu. „Noi ne bazăm pe aşteptări. Sigur, nu te aştepţi să te întâlneşti, în drum spre serviciu, cu un astfel de comportament deviant, ceva ce ştii că ar trebui să se întâmple în spaţiul privat. Aşadar, eşti şocat. Un bărbat într-o asemenea ipostază este asociat, în subconştientul femeii, cu o ameninţare, un posibil viol“, punctează Liiceanu.
„Confruntată cu astfel de situaţii, femeia poate avea două reacţii: fie trece mai departe şi încearcă să-şi dea o explicaţie, neacceptând, de fapt, în sinea ei, că se întâmplă aşa ceva, fie «aruncă» în el cuvinte pe măsura «acţiunii» - iar primul ar fi «Porcule»!“, spune psihologul. O parte dintre ele, şi cea mai mică, cred că indivizii în cauză „sunt nişte bolnavi“, alta intră în categoria celor care pun situaţia în seria actelor de comportament indezirabil, legate de faptul că „băieţii îşi fac nevoile sau scuipă pe stradă“.
Cei care ajung să confunde spaţiul public cu cel intim o fac din frica de a se apropia efectiv de o femeie, de a avea o relaţie acasă. „Pe stradă, unde sunt mai multe femei, le e mai simplu. Nu au un «interlocutor» direct, iar contactul este doar vizual. Lejeritatea cu care se întâmplă asta se poate datora şi presiunii sexuale exagerate din jur - peste tot vezi fete şi femei fierbinţi“, arată Liiceanu, care consideră că, din păcate, discuţiile despre astfel de comportamente rămân la nivel de folclor. „Mama nu-i spune fiicei sale că se poate întâlni pe stradă cu aşa ceva“.
Priviţi cu indulgenţă, reclamaţi prea rar
Astfel de indivizi suferă de tulburări sexuale. „Sunt chestiuni de natură patologică. Exhibiţioniştii obţin satisfacţie până la orgasm prin expunerea organelor în locuri publice. Lumea zice «Uite, dom’le, ce porcării fac ăştia!». Dar cam ce fac ei pe stradă face şi Laura Andreşan la televizor. Din punct de vedere psihiatric, cei care se masturbează în locuri publice sunt pe picior de egalitate cu cei care privesc pe gaura cheii. Cu toţii obţin satisfacţii într-un mod pervers“, explică psihiatrul Florin Tudose.
Exhibiţionismul este o perversiune sexuală, la fel ca pedofilia, sadismul extrem şi violul. Din păcate însă, masturbarea în public e privită cu o oarecare indulgenţă şi nu-i pedepsită la fel de des ca actele de pedofilie sau violul. De ruşine, multe dintre victimele acestei agresiuni sexuale abia dacă vorbesc despre asta, başca să reclame.
„Ştiţi cum e, între agresori şi agresaţi există mereu o relaţie care funcţionează. Femeile trebuie să reclame, fără ruşine, altfel nu se rezolvă nimic. Dacă nu, să întoarcă în cealaltă parte capul şi să meargă mai departe“, adaugă psihiatrul, care crede că, pe lângă ruşine, româncele sunt şi foarte sceptice vizavi de atitudinea pe care o poate avea poliţia.
În plus, toate sunt conştiente că nu-l pot lua de mână pe individ, să-l ducă la secţie, şi, mai ales, că nu stă „porcul“ în stradă până vine patrula.
O ABORDARE ORTODOXĂ
„Dacă mâna ta te sminteşte“ nu moşteneşti Împărăţia lui Dumnezeu
„O problemă supărătoare cu care se confruntă astăzi păstorii şi consilierii Bisericii este cea a masturbării, despre care în special unul dintre Părinţii Bisericii, Sfântul Nicodim Aghioritul, a vorbit foarte mult. (...) Autoexcitaţia nu este o problemă minoră, un incident. Ea este un păcat, şi încă unul foarte serios, dacă devine un obicei. Sfântul Nicodim spune că acest păcat este o capcană arătând că, după spusele altor Părinţi, cei care sunt prinşi în plasa sa au mari greutăţi în a se elibera de el, punându-şi astfel în pericol sufletul. Într-adevăr, al optulea canon al Sfântului Ioan Postitorul stabileşte că un mirean care cade în acest păcat să fie oprit de la Sfânta Împărtăşanie şi, în plus, să facă 100 de metanii în fiecare zi, timp de patruzeci de zile, şi să nu mănânce decât pâine şi apă. În plus, observă Sfântul Nicodim, vestita afirmaţie a Sfântului Pavel din Corinteni 6, 9-10, în care se spune că cei care practică sodomia sau care sunt «iubitori de plăceri» nu vor moşteni «Împărăţia lui Dumnezeu», poate fi aplicată şi celor care se masturbează. În afara faptului că atribuie autoexcitaţiei diverse efecte negative, Sfântul Nicodim accentuează, pe bună dreptate, faptul că acest păcat deschide mintea şi sufletul influenţelor demonice“. Fragmente extrase din cartea „Elemente de Psihologie pastorală ortodoxă“, de Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003.
Legat de aceeaşi chestiune, pe www.sfaturiortodoxe.ro, teologul şi publicistul Laurenţiu Dumitru arată şi modul în care se pot vindeca „păcătoşii“ de această patimă: să se înarmeze cu rugăciune multă, cu post, cu Sfânta Liturghie şi cu mătănii. Căci, spune la Biblie, „dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă“ (Matei, 5, 30).
LA SECŢIA DE POLIŢIE
„Bună ziua! Am văzut pe cineva masturbându-se!“
Secţia 22 Poliţie, Bucureşti. La ofiţerul de serviciu e aglomeraţie mare, holul e plin de lume venită cu plângeri. „Bună ziua, vreau să fac o reclamaţie. Am văzut pe cineva masturbându-se pe stradă“, şoptesc. „Aham...“, îmi răspunde bărbatul şi pune mâna pe telefon. „Era aurolac?“, mă întreabă, timid, colega de lângă el. „Nu, era un om normal“. „Un dereglat. Nebun...“, concluzionează poliţista.
Între timp, ofiţerul anunţă patrula: „Băieţi, e o domnişoară care zice că a văzut pe unu’ masturbându- se pe 1 Mai, de la Hanul Drumeţului. Ia, vedeţi voi dacă-l găsiţi!“. Poliţistul mai sună o dată: „Ernest? Vezi că-ţi trimit o domnişoară... a văzut pe cineva masturbându-se“. Mă conduce la etajul doi. „Dumneavoastră sunteţi cu...“. „Da... cu masturbarea“, zic. Şi intru în biroul de „Investigaţii criminale“.
„Te pomeneşti că o fi Popescu!?“
Domnul Ernest ia o coală de hârtie şi notează: „Deci, ziceţi că era pe la Drumeţului... avea pantaloni negri, sacou... era curat, spuneţi. Aha. Ştiţi de ce vă întreb? Că avem noi un client prin zonă, numai că el e mai mult prin lifturi...“. „Cum prin lifturi?“, fac ochii mari. „Adică se urcă cu femeile în lifturi şi face ce aţi văzut dumneavoastră acum, pe stradă... nu le face nimic doamnelor, doar... Te pomeneşti că o fi Popescu?“. „Nu, Popescu e uscat de slab! Domnişoara zice că era grăsuţ... Să scoatem săbiile, să-l tăiem!“, se bagă în discuţie colegul de birou, încercând să facă o glumă. După vreo zece minute la „Investigaţii criminale“, vine şi concluzia: „Deci, noi îl căutăm, domnişoară... Sigur nu v-a făcut nimic, nu? Că dacă vă făcea, scriam o reclamaţie... Rămâne să vă sunăm după ce mergem pe teren. Mulţumim că ne-aţi anunţat...“. După aproximativ o oră, a sunat: „Domnişoară, nu l-am găsit!“.
AMINTIRILE UNUI EXPERIMENTAT
În metrou, tramvai, autobuz şi chiar la 10.000 de metri
Într-o dimineaţă din februarie 2003, Ovidiu a povestit, pe www.sexaz.ro, cum şi de ce se autoexcită acasă şi pe drumuri.
„Mă numesc Ovidiu, am 25 ani şi vreau să vă spun că mă masturbez de 12 ani, zi de zi, cel puţin o dată pe zi! (...) Mă masturbez în metrou, tramvai şi autobuz! Deci mă pun pe scaun şi, având o sacoşă peste mâini, mă frec foarte discret cu degetele de la mâna dreaptă astfel încât nici nu se observă ceea ce fac, dar în timpul ăsta mă uit la o fată mişto! Am făcut-o şi în avion, la 10.000 de metri. E normal?“.
„Nu mă bag mai tare în discuţie că nu mă pricep. Dar nu e «normal»“, a venit un prim răspuns. „E foarte neplăcut să simţi în spatele tău că un bou se freacă de tine în troleu, şi spun asta pentru că am simţit-o pe pielea mea“, i-a replicat „supergirl1405“.
„Nu violez, nu dau în cap, care-i problema?“
Tânărul din spatele id-ului „norbert“ a explicat de ce nu se poate masturba numai între pereţii de acasă: „E plăcerea mea asta: în 15% din cazuri prin autobuz, 85% - în casă. Pericol social de ce aş fi? Asta e chiar o jignire! Nu dau în cap, nu violez, nu fur, nu mă droghez, nu jefuiesc. Eu poate fac o dată la o lună în troleu, şi numai cine se uită foarte atent poate observa, dar şi aşa tot nu are de ce să-l deranjeze“.
De multe ori de acord cu el, forumiştii s-au arătat prea puţini indignaţi de faptul că, până la urmă, un astfel de individ te obligă, vrei, nu vrei, să fii părtaş la sexualitatea lui. „Atâta timp cât nu deranjez pe nimeni, verbal sau fizic, nu văd care ar fi problema, şi chiar dacă unii observă ceva sunt sigură că întorc privirea în altă parte şi zâmbesc“, a scris o tânără, luându-le apărarea lui Ovidiu şi celorlalţi ca el.
„LA ADĂPOST“. Mijloacele de transport în comun şi hainele groase sunt prielnice ascunderii păcatelor precum masturbarea în locuri publice
PEDEAPSĂ Amenzi de cel mult 1.000 de lei, dar numai cu „flagrant“
Dacă ar fi reclamaţi - ceea ce nu se întâmplă -, cei care se masturbează în public riscă, potrivit legii, amenzi de maximum 1.000 de lei. Asta însă doar în cazul în care sunt prinşi „în flagrant“ de poliţişti.
„Aceste fapte sunt pedepsite potrivit Legii care sancţionează faptele ce încalcă normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică. Concret, legea prevede amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei pentru „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, de natură să provoace indignarea cetăţenilor sau să lezeze demnitatea şi onoarea acestora“, au explicat poliţiştii. Fiind vorba doar despre o contravenţie, exhibiţionistul poate fi sancţionat numai dacă este surprins de poliţişti în momentul în care comite astfel de fapte. Acest lucru este însă foarte puţin probabil, chiar şi în condiţiile în care o persoană indignată apelează la ajutorul oamenilor legii, sunând la numărul de urgenţă 112.
„Având în vedere faptul că se scurg câteva minute din momentul în care apelul reclamantului este preluat de o operatoare şi până ce la faţa locului ajunge un echipaj, e greu de crezut că poliţiştii mai au timp să-l surprindă «în flagrant» pe contravenient“, au adăugat oamenii legii. (Raluca Dan)
DEZBATERE EVZ: Cum reacţionezi când vezi o femeie agresată pe stradă?