Executor judecătoresc din București și soția, acuzați de agresiuni asupra fiicei lor de nouă ani

Sursa foto: Dreamstime.com

Un executor judecătoresc bine-cunoscut din București și soția sa sunt acuzați că și-au abuzat fiica, în prezent în vârstă de nouă ani. Aceste evenimente se presupune că au avut loc în decursul ultimilor trei ani.

Se pare că acest executor judecătoresc și soția sa și-au batjocorit în mod repetat fiica. Cei doi au fost reținuți și prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

Executor judecătoresc și-a batjocorit constant fiica de nouă ani

Decizia judecătorului de drepturi și libertăți a stabilit că cei doi pot rămâne sub cercetare în libertate. În urma acestei hotărâri, cei doi părinți au fost eliberați.

În prezent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus o contestație. Până la rezolvarea acesteia, magistrații de la Curtea de Apel București nu au impus nicio altă măsură preventivă împotriva celor doi.

O tânără din Iași, hărțuită la interviul de angajare

O studentă din Iași a povestit cum a fost hărțuită sexual din partea unui executor judecătoresc chiar în timpul unui interviu de angajare.

Confruntată cu această situație, tânăra a decis să renunțe la intenția de a se mai angaja vreodată. Mai ales după ce a aflat că și alte colege de-ale sale au trecut prin aceeași traumă în cadrul interviurilor susținute la mai mulți notari publici din oraș.

Un executor judecătoresc din Iași i-a făcut avansuri unei studente. Sursa foto: Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

„Era vorba despre un internship de şase luni, un post de executor judecătoresc. Văzusem cumva de dinainte, de prin mesaje, că e libidinos, dar nu mi-am dat seama. Când am ajuns acolo a început să-mi enumere nişte cerinţe pe care el şi le dorea de la „partenera de internship”.

Principala era că „Trebuie să fii dezinvoltă”, ceea ce însemna că „Dacă eu vin aşa să-ţi pun mâna pe picioruş, tu nu trebuie să te sperii, că am avut aşa ceva, iar mie nu-mi trebuie. Aşa sunt eu, mai drăgăstos, dar asta nu înseamnă că vai, cine ştie ce facă”. Aşa mi-a spus”, a declarat tânăra de 22 de ani.

Executorul judecătoresc i-a propus chiar și călătorii

Tânăra a povestit pentru Ziarul de Iași și că respectivul executor judecătoresc i-a propus să călătorească în afara orașului, împreună cu el.

M-a atins pe genunchi, mi-a spus că el este căsătorit, dar este credincios şi nu trebuie să mă sperii. În mod evident gesturile lui erau deplasate. Nu-mi mai amintesc chiar toate detaliile, dar cam asta a fost... Am plecat şi nu m-am mai întors”, a mai spus studenta.