Vacanţa mult visată se poate transforma cu uşurinţă într-o corvoadă dacă, în încercarea de a-şi pigmenta sejurul, turiştii fac alegerile nepotrivite.
Distracţia poate duce, de exemplu, la extenuare cauzată de ritmul alert al programului de vizitare, la insolaţie, la declanşarea diferitelor alergii, care pot sfârşi printr-o vizită la spital.
Operatorii din turism îi avertizează pe clienţi să aibă grijă unde, cu cine şi pentru cât timp sunt dispuşi să se aventureze departe de hotel în celebrele „excursii opţionale“ şi să se informeze ce presupun acestea. „Nu vă duceţi cu jeepul în deşert, în cazul în care vi se face rău să staţi cu capul în soarele amiezii, evitaţi excursiile lungi cu autocarul dacă sunt copii mici cu dumneavoastră şi nu vă înscrieţi la scuba diving dacă nu aveţi o sănătate de fier“, spune Ciprian Enea, consultant besttourism.ro. Costuri de la 20 € la 500 €
Chiar dacă uneori plătesc mai puţin, cei care aleg serviciile unei agenţii locale riscă să încapă pe mâini nepricepute şi să suporte consecinţele. Este cazul unei turiste românce care a murit, în urmă cu aproximativ o lună, în drum spre Cairo, după ce autocarul în care se afla s-a răsturnat din cauza unui pneu uzat şi apoi a luat foc. „Atunci când alege o astfel de excursie, turistul ar trebui să nu se lase dus de val şi să ţină cont de o serie de factori, precum vârsta, partenerii de drum, starea psihică şi bugetul“, explică Enea.
În general, o astfel de excursie costă de la 20 de euro până la 500- 600 de euro, depăşind astfel tariful întregului sejur - dacă include zbor cu avionul. Preţul mediu este de circa 60-70 de euro. Destinaţii care oferă astfel de opţionale
Împreună cu experţii din domeniu am încercat să facem un top al zonelor care au cel mai mult de oferit.
GRECIA. Este o ţară pe care n-o poţi descoperi cu uşurinţă, fiecare colţ având farmecul lui. „În Grecia continentală, cele mai solicitate excursii sunt la Meteora şi Muntele Olimp. În rest, fiecare insulă are atracţiile ei: în Rhodos se fac plimbă ri în munţi, în Creta - varianta este o zi la Santorini, iar în Corfu, vizitarea palatului construit de Împărăteasa Elisabeta a Austriei“, spune Marius Usturoiu, de la Agenţia Mareea. EGIPT. Istorie şi deşert - e chiar păcat să ajungi în Egipt şi să nu vizitezi celebrele piramide sau Karnak, cel mai mare templu din lume. „Opţionalele cele mai căutate sunt excursia la Cairo şi scuba diving“, spune Camelia Vaidahazan, de la Premier Tour. Pentru acestea, ar fi necesare condiţie fizică şi absenţa copiilor mici. TUNISIA. Dincolo de plaje, turiştii pot descoperi frumuseţile deşertului şi misterele istoriei în ruinele romane. „Cea mai accesată excursie este cea în Sahara, de o noapte sau două, ce costă de la 120 de euro. Aceasta include cazarea, mesele aferente, vizitarea Amfiteatrului Roman şi a mai multor oaze, plimbare cu jeepul şi cu cămila pe dunele de nisip“, spune Gheorghe Stoian, director la Tunisiana Travel. Pentru persoanele în vârstă e recomandabilă varianta de maximum două zile.
MALTA. Cetăţi medievale, mănăstiri, grote săpate de ape în stânci, croaziere şi jeep safari - sunt doar câteva dintre atracţiile insulei, aşa cum spune Mark Neville Farrugia, manager Malta Travel. Contraindicaţii ar putea apărea în cazul unui jeep safari. SPANIA. „Are mai multe atracţii decât toate celelalte destinaţii la un loc, dar nu sunt concentrate într-o singură zonă“, spune Mircea Vladu, director la Prestige Tour. Cei care vor exotism merg în insulele Canare, pentru un cadru medieval se recomandă Granada, iar pentru o plimbare prin oraş se poartă Barcelona.
BULGARIA. Este mai săracă în astfel de tentaţii. În afara unui tur de litoral se poate face o excursie la Nessebar, la Sofia sau în zona montană.