Exclusul Lazăr către Ponta: "Eşti un dictatoraş cu iluzii de lider autoritar"

Exclusul Lazăr către Ponta: "Eşti un dictatoraş cu iluzii de lider autoritar"

Fostul preşedinte al PSD Arad Marius Lazăr, exlcus ieri din partid după ce i-a trimis lui Victor Ponta o scrisoare dură, a mai transmis azi o nouă epistolă.

"Excluderea mea din partid este un nou abuz de putere pe care îl săvârşeşti. Siluirea Statutului (partidului, n.r.) devine o practică, se pare cotidiană, în activitatea ta. Ştiu că nu te vei sătura cu atât! Foamea ta de a te juca cu destinele altora, foamea ta de putere e absolută. Iar puterea absolută corupe absolut, Victore! Mă întreb cine urmează pe lista ta neagră?! Nu ai înţeles nimic din critica mea constructivă! Nu esti în stare să vezi mai departe de orgoliile distructive pe care le secreţi zilnic. Esti condamnat se pare să fii prizonierul fricii tale de dialog, fricii tale de critici, fricii tale de colegii care au alte păreri decât ale tale. Eşti un dictatoraş cu iluzii de lider autoritar. Vezi peste tot comploturi, diversiuni menite să-ţi stirbească aura. Problema e că aura îţi lipseşte!", a spus Marius Lazăr în scrisoarea către Victor Ponta intitulată "Victor Ponta chiar nu ştii cât de mare ai vrut să fii". Ieri Marius Lazăr, unul dintre apropiaţii lui Mircea Geoană i-a trimis lui Victor Ponta o scrisoare dură în care îl critica pentru politica de învrăjbire a PSD şi de marginalizare a celor care au altă părere decât el. Preşedintele PSD a declarat azi că nu ştie de excluderea lui Lazăr deoarece a fost într-o vizită în republica Moldova. Întrebat ce părere are despre excluderea lui Marius Lazăr din partid, Victor Ponta a susţinut cu nu ştie nimic despre acest caz. "Care Lazăr?  Îmi asum faptul că vorbind cu preşedintele Republicii Moldova, cu primul-ministru, nu am apucat să vorbesc şi de chestia asta. Nu ştiu despre ce  este vorba", a susţinut Ponta În scrisoarea trimisă azi, Lazăr îl acuză pe Ponta că a comandat personal organizaţiei PSD Arad să-l dea afară din partid. "Comandând excluderea mea, la 3 ore după apariţia scrisorii pe care ţi-am trimis-o ieri, cu cele mai bune intenţii, ai călcat cu bocancii pe care nu îi descalţi niciodată de când eşti pe scaunul de preşedinte al PSD, aproape 20 de ani de eforturi, de sacrificii, de iluzii şi de speranţe pe care i-am pus fără regrete, fără compromisuri, în slujba unor valori şi idealuri", a afirmat Lazăr în scrisoarea sa. Ion Toma este un alt lider PSD, apropiat de Geoană, care a fost exclus din partid. El a fost acuzat că alături de Geoană a plănuit ruperea PSD şi formarea unui alt partid. Marius Lazăr a replicat şi acestei acuzaţii: "Nu există un Grup Geoană sau Lazăr sau Toma care vrea să spargă partidul. Au fost şi sunt discuţii între colegi preocupaţi de abandonarea Ardealului şi Banatului de catre PSD şi lipsa unei strategii coerente a Partidului pentru Transilvania, cu doar un an înainte de alegerile locale. Au fost şi sunt discutţi despre cum facem să maximizăm şansele ca USL să obţină majoritatea absolută  după alegerile parlamentare, în condiţiile în care 50% din PSD este DEMOBILIZAT datorită atitudinii nepotrivite a lui Victor Ponta faţă de organizaţiile, liderii şi militanţii care nu i-au acordat votul la Congres".

Ne puteți urmări și pe Google News