Exclusiv. Miracolul de la Timișoara. Spitalul cu trei săptămâni avans în lupta cu COVID-19
- Georgeta Petrovici
- 23 martie 2020, 07:00
Nu a fost cuprins în prima linie a luptei cu coronavirusul, nici măcar în a doua. Totuși, e mai pregătit decât cele mai multe spitale din țară. În timp ce oficialii dezbăteau, duminică, organizarea ”Planului alb” pentru spitalele din țară, aici au fost luate de trei săptămâni deja măsurile concrete pentru a face față unui astfel de scenariu. Ce e un ”Plan alb”? E momentul în care în urgențe apare un flux masiv de pacienți în urma unui accident, a unei calamități sau pandemii. În acest caz, e vorba de pandemia globală cu coronavirusul COVID-19.
Cu două săptămâni înainte ca aceasta să fie cerută de la nivel central, s-a constituit o celulă de criză la nivelul spitalului pentru a se putea lua decizii rapid. Necesitatea existenței acestor structuri a fost decisă abia săptămâna trecută. Acum va fi transformată în Comandament de criză.
Exclusiv EvZ
”Trebuie doar să fii un pic creativ”, spune managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brânzeu” Timișoara (SCJUPBT), Raul Pătrașcu. Are 30 de ani.
Evz.ro a constatat, la fața locului, ce înseamnă să ai viziune, să poți gândi interdisciplinar coerent, și să acționezi corect fără să aștepți ți se spună ce ai de făcut. Vorbim de o situație de urgență, de criză, în care orice moment se poate dovedi tardiv, în acțiune.
SCJUPBT e, așa cum am constatat duminică, un exemplu de anticipare a strategiilor în lupta cu noul coronavirus periculos. În două zile, porțiuni întregi au fost izolate etanș. S-au schimbat circuite, s-a montat o camera de decontaminare pentru dușuri chimice, ca-n filme, s-au făcut stocuri impresionante de materiale de unică folosință.