EXCLUSIV. Un fost ministru al Energiei, aventură plină de peripeții la Curtea Supremă. A dat proba de foc la intrare și la ieșire

EXCLUSIV. Un fost ministru al Energiei, aventură plină de peripeții la Curtea Supremă. A dat proba de foc la intrare și la ieșire

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, a venit la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu o jumătate de oră mai devreme față de ora la care avea procesul cu DNA.

Limuzina care l-a adus, l-a lăsat în fața porții unde a fost întâmpinat de eternul protestatar Marian “Ceaușescu” Moroșanu. Pentru că nu are voie să facă circ în curtea instituției, “Ceaușescu” l-a măscărit pe fostul ministru pe trotuar, până ca acesta să intre pe poartă.

Nelipsitul „Ceaușescu” l-a întâmpinat și pe Constantin Niță

I-a aruncat în față cu un pachet de șervețele imprimate, care imită un teanc de bancnote de 500 euro, chiar înainte ca acesta să pășească în curtea păzită de jandarmi. De fapt, era o singură jandarmeriță care l-a tot rugat pe Marian să se potolească. Acesta a rămas pe trotuar, în spatele gardului, de unde a strigat fel de fel de acuze la adresa lui Niță, până când l-a văzut intrat în clădire. După care s-a potolit și a intrat și el în instituție, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Constantin Niță a intrat direct în sala de judecată 103, de la etajul doi al clădirii. Pentru că a ajuns prea devreme, a fost singur în sală și și-a ales un loc în primul rând. Și-a pus canadiana neagră pe spătarul scaunului și a început să citească presa pe telefon. Cămașă albă, sacou bleumarin, pantaloni negri, un pic lucioși și pantofi albaștri.

Părea că a avut de ales între două ținute când a plecat de acasă și din grabă a luat din fiecare câte ceva. Apoi a apărut și fostul judecător Dan Lupașcu, în prezent avocat și apărător al lui Niță în acest proces. A schimbat două vorbe cu clientul său, după care s- așezat direct “la bară”, la masa destinată avocaților.

Fostul ministru, acum inculpat, a mai avut o tresărire când l-a văzut pe “Ceaușescu” intrând în sala de ședințe. Doar că protestatarul nu l-a băgat în seamă și s-a așezat liniștit pe ultimul rând. Apoi a venit procurorul DNA care s-a așezat la locul lui fără să salute. Maestrul Lupașcu l-a salutat cu voce tare. “Bună ziua, domnule procuror!”, i-a strigat maestrul de la măsuță lui. Procurorul a ridicat privirea din hârtii, s-a uitat la avocat și a răspuns “A, bună ziua, domnule avocat!”. Cu o întârziere de câteva minute bune a intrat și Curtea. Cei 5 judecători s-au așezat la prezidiu și a început ședința de judecată.

Care este obiectul dosarului ce-l vizează pe fostul ministru al Energiei

Obiectul dosarului 3201/1/2018 îl constituie infracțiunile de corupție și trafic de influență. Niță a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare însă ÎCCJ i-a suspendat executarea pedepsei în urma deciziei Curții Constituționale cu privire la nelegala constituire a completurilor de judecată de la ÎCCJ. S-a cerut punct de vedere de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și situația lui Niță a fost incertă. Condamnat definitiv cu executare, dar în libertate. Între timp, CJUE s-a pronunțat. Dreptul european, mai ales în cazul cheltuirii banilor UE, primează în fața dreptului fiecărei țări.

Cu alte cuvinte, CJUE cere judecătorilor din România să nu țină cont de deciziile CCR, ci de cele europene. Deja Elena Udrea și inculpații dintr-unul dintre dosarele ei au simțit pe pielea lor punerea în aplicare a directivelor CJUE, urmând să își execute pedepsele ce fuseseră suspendate pe același motiv, de nelegală constituire a completurilor de judecată. Revenind la fostul ministru Niță, acesta a fost găsit vinovat pentru că a luat bani, printr-un contract fictiv de consultanță, de la firma UTI pentru care intervenise pe lângă primarul de atunci al orașului Iași, Gheorghe Nichita, ca să primească un contract semnificativ. Niță a apucat să execute 6 luni de închisoare însă, după decizia CCR a făcut contestație în anulare și judecătorii ÎCCJ l-au eliberat.

Ședința de judecată a început, ca de obicei, cu apelul nominal și rezumatul dosarului. Judecătorul asistent a citit asemenea annuncerului de pe vremuri de la bursă sau a comentatorului de la cursele de cai. Doar el înțelegea ce spune, restul priveau în hârtiile pe care le aveau în față. Singurul inculpat din dosar, Constantin Niță, a fost prezent, însă martorul ce urma să fie audiat, fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, a lipsit. Președinta completului nu a vrut să meargă mai departe până nu lămurește situația martorului. Avocatul apărării a solicitat amânare considerând că martorul lipsește îndreptățit.

Care a fost cerința instanței

El trimisese la dosar o copie după portalul Curții de Apel Iași unde avea un termen într-un alt proces fix în același timp cu ședința de azi. Procurorul DNA a fost de acord, însă a solicitat aducerea cu mandat la termenul viitor deoarece este a doua oară când lipsește și nu dă dovadă de prioritizare a afacerilor judiciare. Instanța a decis amânarea cauzei însă a cerut punerea în discuției a cererii apărării de a schimba încadrarea faptelor inculpatului. Până a intra în discuții, instanța a cerut inculpatului să se pronunțe cu privire la audierea martorului denunțător Tiberiu Urdăreanu în legătură cu întâlnirea pe care a avut-o cu Niță la hotelul Radisson din București și despre cei 30 mii euro pe care i-a dat acestuia în cash.

Avocatul Lupașcu a refuzat pe motiv că instanța de fond a scos această probă din rechizitoriu și audierea lui ar putea duce la auto-incriminarea clientului său. Procurorul de ședință a fost de părere că martorul ar trebui reaudiat însă completul de 5 judecători, în unanimitate, a decis că nu se impune reaudierea martorului pe tema banilor dați cash în hotel.

Instanța a dat cuvântul maestrului Dan Lupașcu pentru a susține motivul solicitării schimbării încadrării juridice a faptelor comise de Constantin Niță. Apărarea trebuie să-i convingă pe judecători că fapta inculpatului nu este de trafic de influență, ci se încadrează în prevederile articolului 13 din legea 78, adică nu este o faptă de corupție ci este o faptă asimilată faptelor de corupție, făcută ca lider al unui partid politic și nu ca ministru.

DNA a cerut păstrarea încadrării inițiale

Și pedeapsa ar fi mai mică, între 1 și 5 ani, dar și prescripția la fel. A urmat pledoaria profesorului Dan Lupașcu, o adevărată lecție de drept, urmărită cu interes de mai tinerii magistrați. A durat cam 15 minute expunerea maestrului. “Vă rog să primiți concluziile noastre în sensul precizat. Vă mulțumesc!” și-a încheiat acesta pledoaria. A venit rândul procurorului DNA să își exprime opinia cu privire la solicitarea inculpatului.

Desigur, DNA s-a opus și a cerut păstrarea încadrării inițiale, care a dus la condamnarea fostului ministru. Procurorul și-a prezentat poziția, argumentând că ministrul Niță a avut un interes personal și s-a folosit de influența din guvern și nu de cea din partid pentru a obține contractul de consultanță de 5000 euro pe lună și cei 30 mii euro în cash. “Eu eram mai important în partid”, a declarat Nichita într-un memoriu depus la dosar, conform susținerii procurorului.

La sfârșitul celor două pledoarii, instanța a hotărât să acorde un nou termen, pe 30 mai, cu citarea martorului însă fără mandat de aducere. “Noi sperăm că să nu mai aibă martorul altă cauză sau alt motiv justificat de a lipsi. Dacă se prezintă, îl audiem și să vă pregătiți și de concluzii pe fond”, a anunțat președinta completului. În legătură cu cererea de schimbare a încadrării, instanța a rămas în pronunțare. După câteva ore instanța s-a și pronunțat. Pledoaria maestrului Lupașcu nu i-a convins pe judecători, așa că cererea de schimbare a încadrării faptelor a fost respinsă.

Acompaniat, la plecare, de huiduielile protestatarului

Ședința nici nu s-a terminat bine când protestatarul Marian “Ceaușescu” a și zbughit-o din sală. S-a grăbit să-l petreacă pe Niță la plecare. A urmat hărmălaia de rigoare, în mijlocul străzii. “Pungașule, hoțule!”, i-a strigat Marian lui Niță. Și multe altele. Mașinile se opreau să asiste la spectacol. Muncitorii de pe schela Șantierului de vizavi fluierau și huiduiau și ei, fără să știe neapărat de ce. Auziseră că este vorba despre un politician și au simțit nevoia să se solidarizeze cu protestatarul Ceaușescu. Niță s-a urcat în limuzina de lux, cu numere roșii, care îl aștepta în față.

I-a tras câteva înjurături zdravene celui care îl hăituise. Doar că nu a scăpat de huiduieli pentru că semaforul era pe roșu și în față un cârd de mașini. Într-o clipă de disperare șoferul lui Nițu a depășit coloana și a trecut intersecția cu câteva clipe înainte de a se pune culoarea verde.