EXCLUSIV PRINT. Colonelul cu basma, cel mai căutat escroc din România
- Petrisor Cana
- 12 august 2014, 20:57
De șapte ani un escroc umblă liber prin satele și orașele țării în căutarea unor victime cărora le-a luat bani și bunuri. Un buzoian, de 44 de ani, este unul dintre cei mai ciudați țepari din România. Cu un tupeu fantastic, el s-a îmbrăcat în femeie ca să îi fure pensia unei bătrâne, și-a făcut legitimații de ofițer al Armatei Române, s-a înscris în Liga Navală și în Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ANCMRR), s-a dat drept doctor și fost deținut politic „maltratat sexual”. Astfel, el a reușit să păcălească mulți români cărora le făcea ba legitimații de veterani, ba de handicap, ori le lua banii spunându-le că îi asigură la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești ( C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.).
Citiți, în exclusivitate, în ediția tipărită a „Evenimentului zilei” cum a fost descoperit cel mai căutat escoc al momentului, cum s-a deghizat și a încercat să îi păcălească pe polițiștii care îl anchetează cu o falsă scrisoare de la spitalul de psihiatrie.