Premierul Serbiei, Ana Brnabić, a ieșit la prânz la un restaurant de lux din Herăstrău cu ambasadorul Stefan Tomašević. Cei doi au fost surprinși de paparazzi EVZ.
Premierul Serbiei, Ana Brnabić, și ambasadorul Stefan Tomašević au fost surprinși de paparazzi EVZ ieșind de la un restaurant de lux din Herăstrău. Cei doi au luat masa de prânz împreună. După ce au mâncat, aceștia au fost conduși la mașină.
Ana Brnabić, candidatul PPS la funcția de președintele al Adunării Naționale
Recent s-a propus ca actualul prim-ministru Ana Brnabić să fie candidat la funcția de președintele al Adunării Naționale, Aleksandar Šapić candidat la funcția de primar al Belgradului, în timp ce numele candidatului de prim-ministru va fi cunoscut în șapte până la zece zile.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat de asemenea, aseară că i-a informat pe membrii Președinției Partidului Progresist Sârb că nu există progrese în discuțiile dintre trimisul special al Uniunii Europene, Miroslav Lajčak, și politicienii de la Pristina cu privire la utilizarea dinarului în Kosovo și Metohia.
Ana Brnabić, la congresul PPE
Premierul Serbiei a participat la Congresul Partidului Popular European de la București și s-a întâlnit cu premierul Greciei Kiriakos Micotakis. Acesta a discutat cu președintele României Klaus Johannis. Din cabinetul premierului s-a comunicat că întâlnirea dintre Brnabić și Iohannis a fost reușită și că România a confirmat încă o dată sprijinul său intergității teritoriale și suveranității Serbiei.
Cei doi oficiali de stat au discutat și despre alte teme, precum realizarea unor proiecte în domeniul infrastructurii.
Stefan Tomašević, vizită la București în 2023
Stefan Tomašević, ambasadorul Serbiei la București, a fost în România și anul trecut pentru a discuta cu Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.În debutul întâlnirii, ministrul Ștefan-Radu Oprea și-a exprimat angajamentul ferm de a încuraja antreprenorii români să depășească barierele convenționale și să exploreze și oportunitățile oferite dincolo de piața unică europeană, în state partenere care prezintă potențial economic și de cooperare semnificativ, așa cum este Serbia. În acest sens, a fost evidențiată importanța unei informări constante și susținute cu privire la evoluțiile economice, cerințele legale și posibilele colaborări, care poate fi facilitată și prin stabilirea unei comisii mixte între cele două țări.
Stefan Tomašević și-a exprimat admirația pentru patrimoniul natural și antropic al României, menționând, printre destinațiile sale preferate, defileul Dunării, de altfel și punct de graniță cu Serbia, precum și Bucovina, prin prisma mănăstorilor sale UNESCO, dar și Prahova, datorită enoturismului.