În cei 120 de ani de existență, Sanatoriul Techirghiol, cel mai cunoscut stabiliment balnear din România, a trecut prin multe, dar nimeni nu și-a închipuit vreodată că, pentru 100 de zile, va fi nevoit să funcționeze ca centru de carantină, fiind martor la situații care cu siguranță vor constitui un capitol delicat, poate șocant, în istoria apreciatei instituții de sănătate.
Cu bune și cu rele din partea românilor repatriați, care au fost adăpostiți, în serii de câte 14 zile, la Centrul de Carantină, Sanatoriul Balnear Techirghiol rămâne cu satisfacția de a demonstra „cea mai triumfală intrare a telemedicinii” în unitatea care, până acum, oblojea oasele bolnave sau reumatismele clienților veniți la băi cu nămolul sapropelic.
Nămol căruia i s-a dus vestea încă de pe vremea ciobanului Tekir. „Nu am avut încotro, dar am reușit”, spun acum angajații sanatoriului, nevoiți să vindece, de la distanță, prin mijloace electronice, fel de fel de boli, care mai de care mai altfel decât cele pentru care erau pregătiți. Bineînțeles că au apelat, de multe ori, la ajutorul medicilor specialiști, pe care îi contactau tot prin intermediul computerelor, telefoanelor deștepte, tabletelor etc.
Uitându-se în urmă, angajații Sanatoriului Balnear Techirghiol par să privească mai îngăduitor situațiile, nu puține, în care au fost puși la grea încercare din cauza comportamentului unora dintre cei peste 1500 de carantinați. Oameni de tot felul, împinși de coronavirus spre țara din care provin, mulți dintre ei nemaiavând cum să își câștige, în vestul Europei, „existența facilă”.
Chiar din primele zile de carantină, atunci, la sfârșitul lui martie, când avioanele aterizau unul după altul la Mihail Kogălniceanu, angajații Sanatoriului Techirghiol au avut de lucru cu consumatorii de droguri. Cei mai răi erau „etnobotaniștii”, care încercau să fugă din centru, dar, datorită sistemului de supraveghere video de pe holuri, imediat ce deschideau ușa camerei, jandarmul sau agentul de pază din capătul holului îi imobilizau rapid, obligându-i să se întoarcă în cameră.
Mai grea, pentru cei din sanatoriu, a fost, la început, gestionarea situației fumătorilor. Și nu au avut încotro, au fost nevoiți să le cumpere pentru carantinați „pentru că erau unii care ieșeau la balcon, strigau că se omoară, se aruncă de acolo, dacă nu le aducem țigări”. Ajunsese unul dintre angajații al sanatoriului, Ciprian, să se ocupe special de cumpărarea țigărilor pentru că majoritatea celor care îi cereau erau personaje care în străinătate, de unde veneau, „se ocupau cu treburi mai puțin ortodoxe și era greu să fie refuzați”. La băutură însă nu au cedat. Cereau, dar nu li s-a dat. „Au încercat, evident. Când aparținătorii au adus pachet, au băgat băutură în sticle de cola, dar s-au prins jandarmii. Fiecare pachet era controlat de un reprezentant al sanatoriului și de către un jandarm”.
Ce au lăsat, în urma lor, Becali și Prințesa
Mulți dintre angajații Sanatoriului se simt de parcă au jucat într-un film de Emir Kusturica. Nu ști care e personajul pozitiv sau cel negativ. Au partea lor de pitoresc. Cum să mai comentezi când, după 14 zile de carantină, și plecarea clienților, descoperi că încăperea în care au stat este distrusă aproape în întregime, cu un miros înfiorător, impregnat în mobilier și în pereți. Era camera în care au stat o femeie cu cei doi nepoți, Becali și Prințesa, de 2 ani și 4 ani. Pe parcursul șederii în centru, carantinații aveau la dispoziție tot ce le trebuie, o mică bucătărie, ustensile și substanțe de curățat, mănuși În mod normal, își făceau curat, iar gunoiul și așternuturile le puneau în fața ușii pentru a fi ridicate de personalul centrului.
Pentru Becali și Prințesa, ca și pentru alți copii, de altfel, s-au cumpărat pamperși, lapte, jucării, cărticele de colorat, dulciuri. După ce au plecat, s-a descoperit dezastrul. „Pe podeaua camerei am găsit fecale pietrificate, tot mobilierul mirosea a urină, miros impregnat în pall. Pereții erau afumați, pentru că bunica, pe lângă pamperși cerea și țigări. A trebuit să schimbăm tot mobilierul de acolo, am schimbat și inventarul moale, tot, saltele, canapele, perdele, draperii, tot. Am zugrăvit. Își făceau nevoile în mjlocul camerei”, povestesc, acum, angajații, crucindu-se. Era vorba despre o familie care nu respectase izolarea la domiciliu. „Vă dați seama, că nici vorbă să plătească cineva, carantinarea lor”.
Hot line și boli venerice, „rezolvate” în carantină
Nici medicii nu au fost lipsiți de surprize. Personalul medical a fost mobilizat pentru a asigura asistență medicală, păstrând contactul telefonic cu aceste persoane, cărora, pe baza afecțiunilor individuale, le-au fost stabilite meniuri adaptate problemelor medicale constatate. Apoi, au fost nevoiți să se adapteze pe parcurs, pe măsură ce se iveau situații imprevizibile, de fapt. Cinci tineri, trei băieți și două fete, întorși din Anglia, au dat medicilor, care i-au preluat la internarea în centru, numărul lor de telefon. Când au fost sunați pentru a-i întreba despre starea de sănătate au constatat că erau numere de hotline, cu taxarea corespunzătoare. Au anunțat rapid conducerea sanatoriului, iar soluția a fost achiziționarea unor aparate telefonice pentru cei cinci. Pentru economia comunicării.
Comunicând prin telefon cu persoanele aflate în carantină, medici au reușit să țină sub control starea de sănătate din centru. Asistentele împachetau medicamentele și le lăsau la ușă, așa cum bucătăresele lăsau mâncarea. Cazurile de depresie erau ameliorate în urma unor discuții cu psihoterapeuții. Pentru aproape pentru toți clienții s-au găsit leacuri. Dar cazul unui bărbat, întors cu partenera lui în țară, a întrecut orice închipuire. Veșnic nemulțumit. La un moment dat a trimis medicilor poze cu prietena lui care avea o eczemă pe corp, spunând că și pe el îl dor foarte tare organele genitale. Și le-a trimis și poza lui, avertizându-i că pot fi „afectați emoțional”. Erau amândoi bolnavi. Pozele au fost trimise unui medic de boli venerice, pe care l-au consultat pentru a obține diagnosticul și tratamentul.
Antibioticele și unguientul prescris de medicul specialist i-au vindecat pe cei doi tineri, care la final, au părăsit, fericiți și sănătoși, centrul de carantină. Poveștile din carantină sunt confirmate și de managerul Sanatoriului Balnear Techirghiol, Roxana Almășan. „Da, așa a fost, cei aflati în carantină au fost tratați de toate bolile. Când nu știam ce să le facem, sunam și noi la medicii specialiști pe care îi cunoșteam. Cred că este cea mai triumfală intrare a telemedicinii în Sanatoriul Techirghiol. Chiar nu am avut încotro. Trebuia să îi vindecăm pe acești oameni. Că altfel, noi nu eram obișnuiți cu așa ceva, pe când în afară se practică de mult această telemedicină. Ne-am descurcat”, și-a arătat, Roxana Almășan, mulțumirea.