Exclusiv. Pandemie: pentru mai toți ciumă, pentru unii mumă! Cum au fost sprijiniți înavuțiții crizei sanitare. VIDEO

Ca orice mare criză, pandemia a dechis o cutie a Pandorei, astfel că unii au devenit mult mai bogați decât erau. Podcastul EVZ Play de marți a pus sub lupă un subiect care agită sfera publică: afacerile din pandemie, respectiv băieţii deştepţi care și-au umplut până la refuz conturile în ultimii doi ani.

Invitatul jurnaliștilor Robert Turcescu și Mirel Curea în studioul EVZ, scriitorul și economistul Varujan Vosganian a explicat, în calitatea sa de fost parlamentar, tertipurile prin care Parlamentul a favorizat ezplozia afacerilor pentru băieții deștepți.

Costurile pandemiei: minim 10 miliarde de euro

În opinia scriitorului și economistului Varujan Vosganian, lockdown-ul ne-a costat enorm, „în jur de 10 miliarde de euro", iar afacerile unora au proliferat în contextul pandemiei. „Lockdown-ul a fost o mare prostie, atunci chiar nu se justifica. Au fost cheltuieli absolut inutile, care au avut furnizorii și producătorii lor.

Cine i-a selectat pe cei care importă? Sunt întrebări dificile pe care Guvernul le-a ocolit prin hotărâre de guvern, unde nu întreabă nimeni nimic. Termostatele au fost o comedie umană".

Vosganian: Dacă se suspenda hotărârea, toate contractele rămâneau în aer

Chestionat de jurnalistul Mirel Curea cum se explică faptul că din aproape 500 de parlamentari nimeni nu a taxat deparajele decidenților, fostul parlamentar a explicat: „Parlamentul presupune o expunere de motive și vot. Toate aceste proceduri ridicau câteva întrebări. În clipa în care se suspenda hotărârea respectivă (n.r. - restrictivă), toate contractele rămâneau în aer și trebuia să se rediscute modul în care se alocă resursele.

PSD a tăcut mâlc de frică să nu fie puși morții pe umerii lor. Eram în Parlament când s-a votat prostia aia de stare de urgență. PSD era împotrivă, dar a votat pentru. AUR e singurul care se opune, dar e privit peiorativ", a conchis invitatul.

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici: