EXCLUSIV. Nouă ore de contre şi bâlbâieli pentru contractul de privatizare a combinatului Oltchim. "Ambele tabere trag de timp!"

EXCLUSIV. Nouă ore de contre şi bâlbâieli pentru contractul de privatizare a combinatului Oltchim. "Ambele tabere trag de timp!"

Declaraţiile premierului Victor Ponta se bat cap în cap cu ce s-a "negociat" ieri la Ministerul Economiei. Reprezentantul salariaţilor de la Oltchim, Cornel Cernev spune că preşedintele OPSPI, Remus Vulpescu a precizat că negocierile continuă pentru semnarea contractului de către câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu. "Premierul Ponta spune că se va relua procesul de privatizare din februarie anul următor. Cine să-i mai înţeleagă!?" Tensiunea va creşte pe zi ce trece

Reprezentantul salariaţilor de la Combinatul Oltchim, Cornel Cernev, unul dintre participanţii la discuţiile de ieri de la Ministerul Economiei legate de privatizarea Oltchim, a declarat în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, cum s-au derulat negocierile pentru semnarea contractului de privatizare a combinatului. "Sunt pe drum către Râmnicu Vâlcea. Discuţiile au început la ora 10,00 şi s-au terminat la orele 19,00 fără câteva minute. Din partea autorităţilor a participat dl. Remus Vulpescu, preşedintele OPSPI, de la noi doi reprezentanţi ai salariaţilor, dar şi liderul de sindicat însoţit de alţi doi sindicalişti. Dan Diaconescu a fost doar la prima parte a discuţiilor, apoi a plecat cu avionul. Au rămas reprezentanţii dânsului.  Ce pot să vă spun este că au fost foarte multe pauze, iar discuţiile au fost fără substanţă. La un moment dat dl Vulpescu, într-o pauză s-a dus şi a vorbit cu ministrul Chiţoiu, timp de o oră. Nu ştiu ce au vorbit, dar după cum vedeţi declaraţiile premierului - că procesul de privatizare este eşuat şi că va fi reluat din februarie - se bat cap în cap cu ce ne-a spus nouă azi dl. Vulpescu. Şi anume că se continuă procesul de negociere pentru definitivarea contractului. Semnarea actului a fost stabilită pentru miercuri", ne-a declarat Cornel Cernev. Aflat într-o stare de oboseală şi dezamăgire după maratonul celor nouă ore de discuţii şi pauze, Cornel Cernev ne-a povestit cam cum s-au derulat "ostilităţile". "În prima fază reprezentanţii lui Dan Diaconescu au făcut observaţii, au cerut materialele care lipseau, care trebuiau să fie anexe la contractul de privatizare. Au vrut să ştie bugetul actualizat al Combinatului, dacă ne-au crescut datoriile la stat, dacă avem altele decât cele de la sfârşitul anului 2011. Au vrut situaţia proceselor litigioase pe care le are societatea. Şi sunt multe pe rolul instanţelor. Au vrut rezultatele controalelor de la Oltchim pe care le derulează diverse autorităţi ale statului de o săptămână încoace.", a declarat pentru EVZ Cornel Cernev. Reprezentantul celor 3222 de salariaţi a mai precizat că reprezentanţii statului au solicitat aceste documente de la serviciile competente. S-a făcut pauză până au fost primite. "Apoi din nou reprezentanţii lui Dan Diaconescu au făcut observaţii la contract, dar nu de substanţă. S-a stabilit ca până marţi la ora 14,00 aceştia să studieze în profunzime termenii contractului, urmând ca miercuri să se treacă la semnarea actului, dacă se întoarce Dan Diaconescu până atunci. Tot miercuri, acesta trebuie să prezinte garanţia pentru cele 45 de milioane de euro, care oricum trebuie plăţiţi până la data de 1 octombrie". Întrebat cum i s-au părut părţile implicate în negocieri, Cornel Cernev ne-a declarat: "Mi s-au părut că trag de timp! Ambele tabere trag de timp. Guvernul dă declaraţii care nu se mai înţeleg, vedeţi declaraţia premierului cu procesul ratat şi reluarea lui în februarie cu un alt investitor, iar preşedintele OPSPI ne spune că mergem mai departe cu acest proces, pentru semnarea contractului cu Dan Diaconescu. Se bat cap în cap!". În tot acest timp, situaţia salariaţilor de la Oltchim este tragică. "Nu doar că nu s-au luat salariile pe luna august, dar în acest moment, producţia este oprită. Societatea stă şi nu se mişcă nimic. Nici nu sunt speranţe, după cum văd că evoluează lucrurile. Trebuie neapărat să începem să lucrăm, să producem, pentru că, altfel, tensiunea va creşte pe zi ce trece! Marţi dimineaţă ne vom întruni cu toţi salariaţii şi le vom spune ce s-a întâmplat la Minister, la negocieri. Noi am cerut să se reitereze dispoziţia Ministerului Econmiei de a da bani pentru repornirea combinatului, cu titlu de împrumut, cu titlu de ajutor de stat, dar să-i primim cât mai repede", a mai spus Cornel Cernev.

Ne puteți urmări și pe Google News