Se întâmplă în timpul vieții noastre lucruri de neimaginat acum câţiva ani. Am traversat vreme de doi ani o pandemie despre care nu ştim dacă s-a terminat, acum suntem sub ameninţarea unui război nuclear şi asistăm fără reacţie la
Colac peste pupăză, o criză energetică e în plină desfăşurare, românii fiind cei mai afectați din Europa, avem o inflaţie nemaiîntâlnită de zeci de ani, începe să muşte criza economică, cresc preţuri şi e la orizont o criză alimentară. Pe scurt, o dăm dintr-o criză în alta şi n-avem soluţii.
Semnele prăbușirii economice sunt evidente
Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a enumerat semnele care arată o criză economică de neimaginat: explozia inflației, creșterea deficitului bugetar, dobânda la împrumuturile externe a crescut de la 2% la 6.5% față de 2019, creșterea PIB a coborât de la 4.8 cât era prognozat la 4.2, dar în final creșterea reală ar putea fi de doar 2%.
În aceeași intervenție, expertul a amintit că dezastrul de acum al economiei României își are germenii în tulburele deceniu 9, când privatizarea a fost haotică, fiind distruse cu complicitatea statului mari obiective industriale.
Vosganian: România e concavă economic, are centrul de greutate în afara ei
„Fermierii sunt disperați. Din 1990 nu a existat nicio viziune integrată cu privire la economia românească. Pe vremea comunismului erau și industrii corelate. Se coagulau proprietățile în IAS-uri și CAP-uri. Când s-au desființat, Semănătoarea și Tractorul au fost nevoite să se închidă. La licitațiile internaționale, se excludea orice constructor român, s-a închis Republica.
Dacă vrem să dezvoltăm, să ne preocupăm de lanțurile valorice. E inacceptabil să avem deficit comercial de aproape 1 miliard de euro cu Ungaria. Avem un deficit uriaș cu Polonia. În România nu există lanțuri valorice, de la grâu până la nutrețuri combinate, procesare de lapte, nu există o preocupare. România nu mai are industrie de tractoare, uluitor pentru o âară cu atâta pământ. Nu există depozite standardizate ca să avem burse de cereale. România e concavă din punct de vedere economic, are centrul de greutate în afara ei. E vulnerabilă fiindcă decizia cu privire la viitorul său nu îi aparține. 90% din sistemul bancar, din asigurări, din metalurgie are centrul în străinătate. Totul e agravat de faptul că nu există intermediere financiară", a explicat printre altele specialistul.
Jurnalistul Mirel Curea consideră că România ar trebui să profite de contextul actual, terminând irigarea întregii suprafețe agricole sau „să devenim tăticii industriei alimentare, să redeschidem cele 6 combinate chimice fără de care am devenit importatori din Franța".
În acest context, Varujan Vosganian a amintit că atunci când conducea ministerul Economiei a încercat salvarea unor obiective industriale majore ca Aversa sau Oltchim, însă a fost amenințat, alături de colegii săi, cu urmărirea penală. „La combinate a fost o cercetare întreagă privind subminarea economiei naționale", a completat Vosganian.