EXCLUSIV. Ne-a sfidat președintele Ungariei? Cum se explică reacția "leșinată" a autorităților (VIDEO)
- Andreea Vlad
- 24 mai 2022, 22:36
Vizita în România a noului președinte al Ungariei, Katalin Novak, nu a fost o vizită oficială, a fost o vizită neprotocolară, dar a reușit să pună pe jar lumea politică din România. Sub atenta coordonare a UDMR, ai cărei lideri au excelat în declarații ambigue, înaltul demnitar al țării vecine a avut o serie de gesturi discutabile.
Președinta Ungariei, Katalin Novak, a avut un program neprotocolar foarte încărcat: a alergat vineri dimineață prin Parcul Central din Cluj-Napoca, a participat sâmbătă la dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen în centrul municipiului Alba Iulia, s-a pozat cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare pe muntele Piatra Secuiului, a avut întâlniri cu liderii UDMR. Suficientă acțiune cât să pună pe jar România.
Cristoiu: A venit una a Ungariei și s-a burzuluit tot zerul românesc. De ce nu au expulzat-o?
Invitat permanent în noul podcast al lui Ionuț Cristache din studioul EVZ, Cristache&Cristoiu, jurnalistul menționat a observat că turneul neoficial al noului președinte al Ungariei și acțiunile efectuate sub atenta coordonare a UDMR pun încă o dată în evidență nesincronizarea decidenților noștri cu situația.
„A venit una a Ungariei și s-a burzuluit tot zerul românesc. Da, sunt naționalist, mă scoate din sărite naționalismul de ițari și ie. S-a dus deputatul ăla (n.r. - deputatul UDMR Szabo Odon), un neghiob... Mai lăsați-mă cu Avram Iancu. Domnule Cristache, naționalism înseamnă să te duci la Bruxelles să ai un cuvânt de spus, nu să vii cu Crăișorul munților. De ce nu au expulzat-o ai noștri?"
„Naționalism înseamnă ca tu să ai o poziție demnă la Uniunea Europeană"
Invitatul lui Ionuț Cristache a chestionat inclusiv termenul de naționalism, pe care îl leagă de atitudini concrete, de exemplu o atitudine demnă în fața mai-marilor Uniunii Europene.
„A fost de ajuns să vină o tanti, opinia publică mai avea un pic și pornea războiul Ungariei. Imaginați-vă că în fiecare seară, la televiziunile noastre se dădeau imagini în care ungurii le tăiau gâtul românilor din Ungaria. Așa a fost la ruși, seară de seară se arăta cum detașamentul Azov etc. Nu vine o burzuluire a naționalismului? (...) Vorbesc de naționalismul românesc și îmi scot cărțile de istorie? Naționalismul azi e cu papion. Naționalism înseamnă ca în concertul mondial tu să ai o poziție demnă.