De când am văzut pe piață băutura energizantă cu numele de Hell și chipul diavolului multiplicat în milioane de exemplare m-am întrebat ce minte bolnavă, ieșită din hăurile întunecate ale iadului, poate să conceapă o asemenea imagine de produs, introdusă cu nesimțire și agresivitate în spațiul nostru public și acceptată cu nonșalanță de Protecția Consumatorilor și cu prea multă toleranță de noi. Nu am fost departe de realitate. Dacă mă învredniceam să caut aș fi aflat un adevăr tulburător, cred, pentru orice român. A trebuit să mi-l releve însă redutabilul om de presă Dorin Chioțea, prin mărturisirea unei experiențe profesionale și personale care, la final, l-a șocat și pe el, în ciuda capacităților sale de jurnalist tăbăcit.
Redau integral textul lui Dorin Chioțea pentru a intra pe firul unei poveștii abracadabrante, pe care am împărțit-o în mai multe episoade.
O întâmplare scurt-circuitătoare
„Cu 30 de ani în urmă eram martor mut la cel mai grav conflict interetnic de pe aceste meleaguri: bătălia româno-maghiară de la Târgu Mureș. Doar investigatorul Victor Roncea insistă zilele astea asupra subiectului cu detalii extraordinare (în Evenimentul Istoric). Un documentar uluitor, "Martie Negru", a produs cândva pentru TVR si Cristina Țilică (reporter - Marian Voicu); poate fi găsit pe youtube. Cinci oameni au murit atunci - 2 români și 3 maghiari -, aproape 300 au fost răniți, regretatul scriitor Suto Andras și-a pierdut un ochi, iar Mihai Cofar, 72, un om obișnuit din Ibănești, a fost nenorocit pe viață. Mutilat și paralizat, acesta a fost considerat maghiar de presa internațională îngrozită de atrocități. Imaginile cu el bătut până aproape de moarte de câțiva semeni ar trebui blurate după standardele tv de azi.
Între etnicii maghiari care au făcut această grozăvie au fost detectați doi. Unul dintre ei, Pal Cseresznyes, a fost condamnat la ani grei de închisoare si grațiat apoi la cererea UDMR de către Emil Constantinescu. Înainte de a semna decretul, președintele l-a sunat pe dl Cofar să-i ceară acordul. Acesta i-a spus că și-a iertat călăul. Celălalt agresor, Ernest "Erno" Barabas, a primit în 1992 zece ani de temniță și a fugit imediat în Ungaria, apoi a refuzat sistematic orice extradare. N-a mai revenit deloc în România.
De aici vă povestesc o experiență personală copleșitoare: Anul trecut, prin aprilie, am ajuns la Miskolc, Ungaria, pentru două zile. Am vizitat o uzină de cutii de aluminiu (doze pentru sucuri) și fabrica de energizante Hell, marele rival mondial al RedBull. Investiții de peste 200 de milioane de euro. Combinate ultramoderne, perfect organizate, a fost o documentare nemaipomenită. Hell, care domină deja multe piețe în lume, îl are pe celebrul actor american Bruce Willis drept imagine de brand. În tot acest periplu ni se spunea că familia care deține această mega-afacere e una dintre cele mai bogate din Europa; fară să ni se dea nume! Am aflat doar că ar fi vorba despre doi frați originari din Târgu-Mureş, care au venit în Ungaria cu tatăl lor în urmă cu aproape 30 de ani. M-am uitat pe net și cu greu am găsit numele de Barabas. Asta am făcut în singura noapte petrecută la Miskolc, într-un resort de vis, perla unei zone deluroase bogată în ape minerale. Simțeam că mă zgârie ceva pe retină, dar nu știam de unde să iau personajul.
La final, când am coborât la subsol să intru în microbuzul care ne ducea la aeroport spre Budapesta, la 2 m de mine era parcat un Mercedes AMG d-ăla de 200.000 euro. La volan se afla un bătrânel blajin, în dreapta era soția lui. M-a auzit că vorbeam romanește cu colegii de călătorie. Avea geamul lăsat, numerele de înmatriculare erau locale. Ne-am privit, a venit la mine să-mi strângă mâna și m-a întrebat cu un sublim accent ardelenesc: cum v-ați simțit aici? I-am spus: OK, dar cine sunteți, patronul? Da, zice. Eu am făcut toate astea (foto). Mă numesc Erno Barabas!”
Îi mulțumesc imediat pentru pont lui Dorin Chioțea și rămân pe gânduri. Putea fi adevărat? Să fie chiar acel Erno Barabas? La urma urmei sunt atâția urmași ai lui Baraba în Ungaria! Dacă este doar un bătrânel blajin, cu adevărat, care a reușit fără nici un sprijin al sistemului de stat unguresc să devină milionar în euro?
Hoardele care au dezlănțuit Iadul
Probabil orice român care-și cunoaște cât de cât istoria ultimilor 30 de ani are în minte imaginile de iad de la Târgu Mureș, din 20 martie 1990, când o hoardă de indivizi înarmați cu bâte atacă sălbatic un om căzut, întins pe caldarâm, transformat într-un sac de carne macră prelins pe asfalt. Din mijlocul hoardei se detașează două bestii, care lovesc demențial omul care zace într-o baltă de sânge, în mod repetat, în abdomen și în cap.
Televiziunile internaționale titrează în șnur sub imaginile transmise sacadat: „maghiar ucis într-un pogrom organizat de români în inima Transilvaniei”. Pe lângă lovitura organizată pe teren, cu ținta Transilvania, cea mediatică primită de România este ireparabilă. Cuvântul-cheie „pogrom” fusese deja introdus în scenariu de Elod Kincses, membru al UDMR și al CPUN-ului Târgu Mureș - consiliat la acea vreme de Smaranda Enache, membră a GDS și a Ligii Pro Europa - care îndemnase maghiarii în aceeași zi să înceapă „pregătirile de apărare”.
Rezultatul: între cei 16.000 de unguri care ocupau centrul orașului gata să se apere de pogromul celor 4000 de români aflați pe străzi, în echipa venită de la Întreprinderea de Mașini Textile IMATEX, se află și Erno Barabas. Când vede clopul ardelenesc de lângă trupul în nemișcare de pe asfalt nu mai are nici o reținere în a-și imprima ura direct în craniul însângerat al românului. O dată, de două ori, de trei ori. Împreună cu el, un al doilea maghiar izbește puternic cu piciorul corpul amorf al românului Mihailă Cofar, de 42 de ani. Pal Cseresznyes, tovarășul lui Erno Barabas de mari fapte de arme maghiare, avea să declare în 2013, fără nici o urmă de remușcare, într-o emisiune de la Antena 3, că pentru maltratarea victimei căzute la pământ trebuia să primească „doar o amendă, să zicem salariul pe două luni, nu închisoare”.
Semi-paralizat, Mihailă Cofar trăiește cu 1200 de lei pe lună
Mihailă Cofar (foto din 1990) a fost internat cu diagnosticul de plagă penetrantă lobo-abdominală, ruptură a osului temporal drept printr-o bucată care a pătruns în creier și o vătămare la nivelul lobului temporal drept, traumatism cranio-facial grav şi şoc traumatic. După primele măsuri de îngrijire de la Târgu-Mureş a fost transportat la Bucureşti, unde a fost spitalizat pentru opt luni, fără a se putea reface. A fost apoi operat în Germania, la Koln. A rămas semi-paralizat pe viață. Are trei copii, dintre care cel mai mic, Mihai, avea atunci doar trei ani. Șansele de a-i ajuta din postura de handicapat locomotor sunt drastic micșorate. În prezent are 72 de ani și trăiește la Ibănești cu 1200 de lei pe lună, 700 de lei pensia de boală și 500 de lei cea de muncă. Din păcate, nu are nici un alt ajutor financiar.
Am stat de vorbă cu anchetatori ai faptelor din 1990. Mi-au povestit că au avut loc efectiv mii de audieri și confruntări, până când polițiștii și procurorii au depistat și au putut proba cu certitudine, bazați și pe imaginilor filmate, cine sunt agresorii principali ai lui Mihailă Cofar: Ernő Barabás și Pál Cseresznyés.
Elod Kincses, UDMR-istul care animase mulțimile, deja fugise în Ungaria, fiind urmat apoi de Erno Barabas, care primește statut de refugiat și cetățenie ungară, locuință și, apoi, la scurt timp, și slujbă. Pal Cseresznyes este arestat. În urma procesului ambii sunt condamnați la închisoare cu executare de 10 ani, pentru tentativă de omor.
Pal Cseresznyes este apărat de fruntașul UDMR Gyorgy Frunda care, în urma presiunile lobbyului maghiar internațional și a trocurilor murdare din timpul guvernării CDR, reușește grațierea lui de către președintele Emil Constantinescu. Este declarat martir de UDMR și primește chiar și o decorație de “vitejie” din partea lui Marko Bela și a lui Kelemen Hunor, care îi acordă și stipendii din „Fondul de Solidaritate al UDMR”. Organizația extremistă maghiară "Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate", interzisă în mai multe state ale lumii, îl numește președinte de onoare. A murit acum câțiva ani ca alcoolic.
(va urma)