Corina Bud a ales până l-a cules pe cel mai cuminte milionar din București. Bogdan Macovei, actualul iubit al Corinei Bud, a fost surprins de paparazzii EVZ în timp ce se afla la masă cu doi asociați.
Corina Bud, 43 de ani, se poate considera o norocoasă, întrucât are un iubit milionar, căruia îi stă gândul numai la afaceri, nicidecum la alte femei.
Astfel că, zilele trecute paparazzi EVZ l-au surprins pe Bogdan Macovei, iubitul Corinei Bud, în timp ce lua prânzul alături de alți doi bărbați.
Cel mai probabil întâlnirea era una de afaceri. Mai ales ca Bogdan este deja faimos pentru cât este de serios în mediul de bussines.
El vine din lumea corporatistă unde, timp de 15 ani, a avut tot felul de funcții de management, în companii precum Kaufland sau Lidl.
Ulterior, Bogdan a decis ca e cazul sa își facă propria afacere. Așa ca s-a asociat cu celebrul și uriașul grup One United Properties, care are investiții imobiliare de sute de milioane de euro.
Se ocupă printre altele și de dezvoltarea de proiecte rezidențiale în Capitală și nu numai.
Corina Bud a dat lovitura
Totodată, afaceristul este partener într-o companie a cărei rădăcină e în America. Este vorba despre o afacere care la nivel global este lider în investiții de miliarde de dolari.
În industrii selectate, precum și cea de real estate, desigur. Corina Bud și actualul ei iubit, Bogdan Macovei, s-au cunoscut în Dubai, acolo unde artista s-a mutat pe timpul pandemiei și unde a încercat să mai și cânte.
Dacă pe partea artistică nu a excelat, iată că cea sentimentală n-a dat greș. Din contră! De când s-au cunoscut, cei doi au devenit de nedespărțit.
Iar după ce și-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt, Bogdan Macovei, i-a cumpărat artistei și un bolid de lux. Valoarea mașinii se ridică la peste 75.000 de euro.
Ba mai mult, fiul artistei pare sa fie foarte apropiat de afacerist. Semn că toate lucrurile încep să se așeze în familia Corinei.
Vedeta pare că s-a integrat extrem de repede printre prietenii lui Bogdan Macovei și se pozează ori de câte ori are ocazia cu nevestele și iubitele lor.