În cadrul rubricii noastre de weekend - „Nostalgia Electrecord”, publicăm mărturisirea unui om care a cunoscut-o pe Maria Tănase. Fotografiile pe care vi le prezentăm sunt piese rare, care vă vor bucura ochiul și o vor aduce în memoria colectivă pe Doamna Cântecului Românesc.
Era o zi călduroasă. Cu picioarele goale, în aceeași modestă rochiță de stambă, s-a așezat pe covor în fața fotoliului în care stăteam eu, „profesorul”, și a început a-mi povesti.
Mi-a mărturisit ce cântec îi place cel mai mult. Era un cântec al mahalalei de odinioară, învățat de ea, copilă fiind, de la un unchi de-al ei. Acesta, rămas văduv, o îndrăgise pe micuța Maria cel mai mult dintre toate rudele. Devenise, după moartea soției sale, ursuz, umbla de-a lungul zilei bătând mahalalele și doar în miez de noapte sosea mort de oboseală.
Maria îl găsea prăbușit pe treptele tindei. Fetița cu ochii de jar, cum îl simțea venind, se apropia de el, îl mângâia cu dragoste, cu înțelegere, iar el o lua pe genunchi și îi cânta îndurerat, între sughițuri, un cântec, mereu același cântec: Geaba mă mai duc acasă.
Încremenea lumea când Maria, pierdută undeva departe, în ceața unui trecut doar de ea știut, interpreta cu o forță dramatică nemaiîntâlnită „Cine iubește și lasă”.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.