Fostul director al Serviciului de Informații Externe vorbește despre amenințările ce pot veni din partea Republicii Islamice
Evz: Donald Trump și-a asumat un risc pe care predecesorii săi l-au evitat: eliminarea generalului Qassem Soleimani. De ce credeți că a acționat astfel liderul de la Casa Albă?
Cătălin Harnagea: Citeam într-un studiu militar al unui think tank american că SUA, care îl aveau clasificat pe Soleimani drept un periculos terorist, în urmă cu 15-20 ani, l-a protejat de foarte multe ori în fața oricărui atentat. Spre exemplu, într-o perioadă când liderul Quds se întâlnea cu unul dintre comandantii de atunci ai Hezbollah, Imad Mughnieh, întâlniri supravegheate din satelit de armata americană, exista un ordin care restricționa, față de Soleimani, orice încercare de asasinat, chiar dacă pentru Mughnieh lucrurile nu stăteau la fel.
Evz: Atunci, așa cum vă întrebați și dumneavoastră, dacă George W. Bush și Barack Obama îl aveau în țintă pe Soleimani, de ce n-au tras ?
Cătălin Harnagea: Sunt unul dintre cei care cred că principalul motiv a fost unul economic. A fost posibil acum și nu atunci pentru că pentru prima oară după 1940 SUA au devenit din septembrie 2019 cel mai mare exportator de titei. Deodată, prețul global al țițeiului a devenit un element pozitiv pentru economia americană. Și pentru prima oară în istoria Republicii Islamice Iran, perturbațiile fluxurilor de țiței din Orientul Mijlociu, care sunt rezultatul unor asemenea intervenții militare, nu dăunează, de nici un fel, indicatorilor macroeconomici ai Statelor Unite. Acum, cresterea prețului țițeiului va fi un element pozitiv pentru economia americană.
EvZ: Ce schimbă în complicatul peisaj geopolitic al Orientului Mijlociu moartea lui Soleimani?
Cătălin Harnagea: În mod normal, uciderea comandantului Quds al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice deschidea calea unei escaladări a situației și așa tensionată între SUA și Iran. Singura întrebare în acel moment era: la ce nivel, la ce scară și unde se va produce răspunsul Republicii Islamice. Barajul de rachete balistice lansate împotriva a două ținte militare ale armatei americane din Irak - Baza aeriană Al-Asad în vestul Irakului si alta la Irbil, în nordului Irakului, ne-a aratat unde a lovit Iranul dar și nivelul si scara acestei operatiuni. Nivelul și scara dovedesc că Iranul dorește de-escaladarea situației și nu menținerea ei. Cel putin pentru moment.
Statele Unite puteau continua pe cale militară să raspunda atacului Iranian, dar, așa cum am înțeles și din declarația președintelui Donald Trump, Washington-ul va ocoli un război cu Iranul. Mai ales că lipsa de pierderi de vieți din cele două baze militare duce la o opțiune fezabil politică pentru Casa Alba. Să opteze pentru un răspuns non militar, cum ar fi sancțiuni suplimentare impotriva Teheranului.
Dar, chiar și așa, posibilitatea unor potentiale turbulențe militare rămân prezente pe termen lung. Două evidențe duc spre această concluzie: Iranul și cei care îl sustin (miliții irakiene, siriene, libaneze, iemenite etc) nu vor înceta activitățile clandestine din regiune, împotriva Statelor Unite sau a aliaților lor și sancțiunile economice, care au dus la o evidentă agresivitate din partea Teheranului, se vor intensifica
România, posibilă țintă?
EvZ: Ce amenințări ne pot veni din partea Iranului ?
Cătălin Harnagea: Din istoria recentă putem deduce că Iranul, în ciuda rețelei și ambițiilor sale globale, este un mai mare pericol în zona sa decât în alte părți ale lumii. În afara Orientului Mijlociu este o amenințare prezentă în estul Africii, sud-estul Asiei dar și în Europa de Est. Iranul este legat și de numeroase comploturi în Europa de Vest: în Franța, Begia, Danemarca, Marea Britanie și Statele Unite. Capacitățile operative și informative ale Teheranului conexate cu cele ale rețelei Hezbollah sunt constant îndreptate către o multitudine de ținte pe tot globul – în special în locuri care cu greu pot fi asociate cu amenințarea iraniană – ele pregătind atacuri neașteptate.
Totuși, din analiza tuturor acțiunilor pregătite și organizate până acum de aliați ai regimului de la Teheran se poate trage o concluzie importantă și necesară: ele nu sunt atent pregătite și de aceea sunt suficient de ușor de contracarat. Pentru că acțiunile pe care Iranul și cei care îl sprijină le-au desfășurat în toate colțurile lumii sunt mai puțin impresionante decât cele din Orientul Mijlociu. Și dau, dacă sunt atent analizate, un model prin care pot fi prevenite.
EvZ: Iranul și aliații săi au jurat răzbunarea lui Soleimani. Deja a atacat bazele militare americane din Irak. Militar vorbind, ar putea rezista Republica Islamică unui atac american?
Cătălin Harnagea: Nu ar putea. Dar, un raspuns mai complet ar fi ca reactia militară a Teheranului, după uciderea liderului Quds, este o ușă larg deschisă pentru o de-escaladare pe termen scurt între Iran și SUA.
EvZ: NATO și Uniunea Europeană au reacționat cu prudență după moartea lui Soleimani. Simpli spectatori?
Cătălin Harnagea: Răspunsul este în declarația președintelui SUA de miercuri unde spunea, în privința NATO si UE, că ar dori ca aliații să-și ia un rol mai consistent în regiunea Orientului Mijlociu. Aceasta este de fapt actuala strategie a administrației americane, de a implica mai activ și alte state în gestionarea riscurilor de securitate globale, asa cum este Iranul.
Teheranul nu va risca...
EvZ: Teoretic, rachetele Teheranului pot lovi teritoriul României. S-a tot speculat în ultimele zile cu privire la aceasta. Se poate vorbi de un risc asupra țării noastre?
Cătălin Harnagea: Iranul e foarte putin probabil să lanseze atacuri militare directe către state NATO care pot provoca un puternic conflict regional. Teheranul a văzut ce înseamnă o forță militară care a dezmembrat puternica armata irakiană a lui Saddam Husein, în 1991 și în 2003 și mașina de război libiană, în 2011, și nu va risca să se ajungă acolo.
Probabil, Iranul va continua să aplice aceleași tipuri de intervenții asimetrice împotriva Statelor Unite și a aliatilor săi, care pot include operațiuni ale susținătorilor Republicii Islamice în Irak, Siria, Liban, Afganistan si Yemen.
De asemenea, atacuri cibernetice ale grupării de "advanced persistent threats", termen utilizat pentru descrierea celui mai prolific și de lungă durata grup de hackeri. Și, din nefericire, poate pregăti și declanșa atacuri teroriste.