EXCLUSIV EVZ MOLDOVA. Lumea artistului Paul Gherasim, trăită la Chișinău prin 62 de voci. Expoziția „Cu gândul la Paul…” vă așteaptă la Muzeul Național de Artă

EXCLUSIV EVZ MOLDOVA. Lumea artistului Paul Gherasim, trăită la Chișinău prin 62 de voci. Expoziția „Cu gândul la Paul…” vă așteaptă la Muzeul Național de Artă

Ministerul Culturii al R. Moldova, împreună cu Muzeul Național de Artă și Galeria Romană de la București, România, au lansat azi expoziția-eveniment în memoria artistului plastic român, Paul Gherasim. Aceasta va putea fi vizitată până pe 26 februarie la Muzeul Național de Artă din Chișinău.

De rând cu lucrările celui care a dus un trai modest, fiind departe de lumea materială și fiind atașat de tot ceea ce numim sacru, veți putea admira și operele altor pictori, inclusiv din R. Moldova. Potrivit lui Tudor Zbârnea, directorul edificiului cultural, tablourile emană calmitate și liniște sufletească. Și asta pentru că Paul Gherasim a fost un mare iubitor de oameni, un artist modest și plin de smerenie, care se identifica mai degrabă cu un om simplu, de la țară, decât cu un reprezentant al beaumonde-ului. A fost mentor pentru multe generații de pictori și artiști plastici și marele lui vis a fost ca vorba lui, transpusă cu pensula pe pânză și trăită prin ochii sfintelor icoane, pe care le adora, să ajungă la Chișinău.

Emil Ene de la Galeria Romană  a declarat pentru Evenimentul Zilei de Moldova că i-a fost lui Paul ca un nepot și că artistul, plecat de lângă noi la 90 de ani, a fost lucid până în ultima clipă, între ei existând o conexiune aparte. Chiar dacă, uneori, disputele dintre ei durau cu orele. “Eu l-am cunoscut absolut întâmplător, și universul lui m-a atras din prima secundă”, ne-a declarat și Monica Andronic. 

Citiți mâine un reportaj Evenimentul Zilei de Moldova despre ziua în care visul lui Paul Gherasim a devenit realitate. Și chiar dacă, fizic, nu mai e printre noi, spiritual, este prezent în mijlocul celor care nu-l vor uita niciodată sau vor să-l cunoască. 

Ne puteți urmări și pe Google News

VEZI AICI

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro