Exclusiv EvZ. Curtea de Conturi, în control la spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Rezultat rar: „Totul este perfect!”

Curtea de Conturi a luat la puricat spitalul clinic de urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Inspectorii au verificat toate achizițiile făcute de unitatea medicală, una dintre cele mai bine dotate la nivel național.

Astăzi s-a terminat o amplă verificare a Curții de Conturi la spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din București. EvZ a aflat, în exclusivitate, că această acțiune face parte dintr-un control mai amplu care nu vizează în mod direct unitatea medicală menționată, ci chiar Ministerul Sănătății.

Totodată, inspectorii Curții de Conturi au concluzionat în urma verificărilor că spitalul este impecabil din punct de vedere al managementului. Informația difuzată de un site de știri, cum că directorul medical prof. dr. Radu Bălănescu ar fi fost vizat de acest control este falsă.

Curtea de Conturi verifică Ministerul Sănătății

Profesorul dr. Alexandru Ulici, medic ortoped și manager al spitalului, confirmă informațiile aflate de EvZ.

„Curtea de Conturi este la Ministerul Sănătății și verifică anumite lucruri legate de Ministerul Sănătății. Nu este un control către Grigore Alexandrescu neapărat, ci este un control pe anumite lucruri de la Minister”, a confirmat managerul de la „Grigore Alexandrescu”, în exclusivitate pentru EvZ.

Prof. Alexandru Ulici, managerul spitalului „Grigore Alexandrescu”

Rezultatele anchetei? „Că suntem foarte frumoși, deștepți și la locul nostru!”, ne-a spus prof. Ulici, cu spiritul său jovial.

Un aparat de ultimă generație le-a ridicat probleme

Totodată, nu a mers totul fir întins. Au existat întrebări despre un aparat tip Computer Tomograf care a fost achiziționat, dar nu a fost pus în funcțiune. Explicația ne-a oferit-o tot prof. Ulici:

„A fost un aparat care a fost un pic mai scump, un CT, e primul din Europa de Est, dar faptul că încă nu funcționează este treaba CNCAN-ului care trebuie să-l autorizeze, e o chestie complexă, e pentru intervenție intraoperatorie. E primul spital din România care are așa ceva. Nemaifiind antecedent, toate autorizațiile sunt mai dificile. Și durează. Dar au venit DSP-ul, CNCAN-ul, toate actele sunt în regulă, nu e nimic care să nu fie cum trebuie”, a spus directorul Alexandru Ulici pentru EvZ.

Controlul s-a prelungit cu o zi

„Azi (luni, 22 mai) s-a terminat controlul. Trebuiau să plece vineri, dar a avut o doamnă din comisie o problemă de sănătate și s-au prelungit până astăzi”, a mai explicat prof. Alexandru Ulici.