EXCLUSIV EVZ. Ambulanţele SMURD riscă să nu mai ajungă la pacienţi

SMURD Cluj se confruntă cu dificultăţi mari, potrivit deputatului liberal Vasile - Florin Stamatian. Din cauza uzurii ambulanţelor, aceste riscă să nu ajungă la pacienţi

În urma audienţelor susţinute în cadrul biroului parlamentar, deputatul  Vasile Florin Stamatian a explicat, într-o interpelare în Parlament, că ISU-Cluj se confruntă cu probleme majore. În speţă, SMURD se confruntă cu "mari difucultîţi în a-şi desfăşura activitatea".

Potrivit acestuia, din cauza uzurii ridicate a ambulanţelor folosite de către SMURD, unele de peste 10 ani, iar altele de 5-6 ani, care întâmpină foarte des probleme de funcţionare, activitatea serviciului este deseori perturbată în contextul în care ambulanţele trebuie să se deplaseze la peste 80 de kilometri de Cluj-Napoca.

Carmen Dan: Vom cumpăra ambulanţe noi

Parlamentarul a cerut explicaţii ministrului de Interne. Potrivit unui document oficail trimis în Parlament, ministrul de Interne, Carmen Dan, a recunoscut situaţia şi a explicat că se vor achiziţiona ambulanţe noi. "La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a Ministerului Sănătăţii se inteprind demersuri pentru elaborarea documentanţiei de atribuire, ăn vederea iniţierii unie proceduri viitoare de achiziţie ce va avea ca obiect încheierea de acorduri -cadru de furnizare pentru produse Ambulanţă tip A1, Ambulanţă tip A2, Ambulanţă rimp B4X2, Ambulanţă tip B 4X4 şi ambulanţă tip C", se precizează în raspunsul dat de Carmen Dan parlamentarului.