Evenimentul zile a contactat un fost polițist rutier, acum consultant în asigurări, pentru a afla cum își pot recupera pagubele cei 12 șoferi care și-au găsit mașinile distruse în parcare. Oamenii pot aștepta chiar și un an pentru a fi despăgubiți. 

12 dintr-o singură lovitură

Un bucureștean în vârstă de 31 de ani nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să dea o tură cu mașina prin Brașov după ce a a tras ceva măsea. Beat și, spun polițiștii rutieri brașoveni, cel mai probabil și drogat, nu și-a mai putut stăpâni autoturismul și a intrat în 12 mașini parcate pe margea drumului. Autotuturisme pe care le-a avariat și care, firește, vor avea nevoie de reparații. 

Dar, pe banii cui vor ajunge acele mașini în service-uri și, mai ales, după cât timp? De aici încolo, imediat după accident, începe lupta pagubașilor cu inconștientul șofer pentru a-și recupera pagubele produse de acesta. 

Legea prevede un termen clar, dar…

Pentru a afla traseul pe care orice proprietar de autoturism ajuns într-o astfel de situație nedorită (în cazul de față nu mai puțin de 12 șoferi păgubiți dintr-o singură lovitură de un șofer inconștient beat), Evenimentul zilei a stat de vorbă cu col.(r) Mihai Agușoaie, fost polițist la Brigada Rutieră a Capitalei, actual consilier în asigurări. În asemenea cazuri, pot fi întâlnite două situații, ne explică specialistul: una în care șoferul are poliță de asigurare obligatorie (n.r. RCA) și cea când acest document – extrem de important, în baza căruia se fac plățile -, nu există. 

”În primul caz, când actul există (n.r. asigurarea obligatorie RCA), proprietarii păgubiți iau legătura cu asiguratorul, fie la sediu, fie on-line, pentru a deschide dosar de daună. În cazul de față, vor fi deschise 12 asemenea dosare. Se fac constatările, se stabilește valoarea pagubelor și se emite devizul. Șoferii care vor să-și repare mașina în regie proprie vor primi pe loc acei bani stabiliți în urma evaluărilor. Cu ei în mână se vor duce unde vor dori ei. Dacă omul spune că vrea să meargă la un servis, firma de asigurare va vira banii în contul acelui atelier auto. În mod normal, conform  Legii 132/2017 dosarul trebuie soluționat în maximum 30 de zile, iar plățile făcute în același termen scurs de la constatare și evaluare. Dar există și sitații când se așteaptă mult după banii de asigurare”, ne-a explicat Mihai Agușoaie, consutant în asigurări. 

Unii dintre păgubiți, ”plimbați” luni în șir, chiar și un an

Însă, chiar dacă există o lege care prevede niște termene clare de plată, de încheiere a dosarelor de daună, în realitate lucrurile nu sunt întotdeauna atât de simple. Există cazuri, și nu puține, în care legea e doar așa, de formă. Situații în care pugubașii sunt plimbați, puși pe drumuri luni în șir, ba chiar mai mult. Aici, intervine seriozitatea firmei la care proprietarul are asigurarea obligatorie. Există situații în care unele companii de asigurări trag de timp, tergiversează dosarele tocmai pentru a nu plăti sau pentru a o face cât mai tîrziu. Și aici vorbim de luni sau chiar de un an. 

Tertipurile unor asiguratori: termene lungite, reevaluari. Șoferul vinovat nu poate fi tras la răspundere 

”Sunt și firme de asigurări neserioase care îi ”plimbă” pe păgubiți cu vorba. Lungesc termene, cer reevaluări, noi constatări tehnice. Și asta poate să dureze și câteva luni, dacă nu chiar mai mult. Timp în care păgubașul nu vede nici un ban fără a-l putea trage la răspundere pe șoferul vinovat. Dacă vrea să circule cu mașina, o repară pe cheltuiala lui pentru că acel șofer care i-a distrus autoturismul nu mai are nici o treabă dacă are asigurare. Numeni nu se poate îndrepta împotriva lui, indiferent de paguba creată în cuantumul a 1.499.000 de euro. Abia ce e peste această sumă, una uriașă, plătește el. Dar ca să ajungi la o asemena pagubă trebuie să lovești mașini extrem de scumpe”, a adăugat fostul polițist de la ”Rutieră”.

După trei ani, șoferii ”falimentari” fără asigurare scapă de datorie

În cealaltă situație, a inexistenței poliței de asigurare, totul se mută la Biroul Asigurărilor Auto Român (BAAR), instituție care preia întreaga cercetare și plătește reparațiile pentru șoferului păgubit. Firește, tot după evaluări, la finele celor 30 de zile legale în care se fac cercetări în dosarul de daună. Compania este un fel de ”protecție a consumatorului” care despăgubește victimele străzii – pietoni sau șoferi -, și care se va îndrepta apoi cu pretenții financiare înspre cel care a produs pagubele. Într-un proces civil care poate dura ani în șir.

Dacă respectivul individ este însă condamnat la închisoare fie pentru că a condus beat sau drogat fie pentru că a omorât pe cineva în accident, BAAR nu poate decât să aștepte ca acel personaj să fie eliberat sau să aibă un venit stabil. Însă, foarte important, banii mai pot fi luați – doar în rate procentuale raportate la câștigurile oficiale -, dacă termenul de trei ani nu s-a prescris. 

Altfel, chiar și fără asigurare obligatorie RCA, șoferul care a provocat daunele respective scapă basma curată din punct de vedere al obligațiilor financiare pe care le are către compania de asigurări care a plătit stricăciunile pentru el. Asta, dacă face dovada că, din diferite motive, este în imposibilitate de a-și plăti datoriile.