Vaccinul românesc anti COVID-19 a intrat în linie dreaptă după ce a fost conceput de o echipă de cercetători de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului - OncoGen, care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Pius Brînzeu” din Timişoara.
Prof. univ. dr. în Imunologie Virgil Păunescu este vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale a României și coordonatorul cercetării de la Timișoara. El a ajuns să fie anchetat intern, la cererea ministrului Sănătății, după ce a făcut public faptul că, mulțumit de rezultatele testelor de laborator efectuate, și-a administrat vaccinul. Potrivit acestuia, vaccinul se va administra în cea mai facilă formă posibilă, intranazal.
Înainte de toate, amintim că OncoGen este cel mai avansat institut de cercetare medicală din țara noastră și singurul care are în testare un vaccin împotriva virusului SARS CoV-2. Institutul este autofinanțabil, din banii câștigați din proiecte de cercetare în competiții naționale și internaționale. În prezent la OncoGen lucrează un număr de 65 de cercetători, marea majoritate tineri-cercetători, mulți cu studii în străinătate, inclusiv doi cercetători străini.
Care este diferența dintre vaccinul dezvoltat de OncoGen și ceea ce înțelegem de obicei prin vaccin (adică o injecție)?
Prof.dr. Virgil Păunescu: Nu există nicio diferență. Un vaccin se poate administra prin mai multe metode: prin injecție și aici distingem între mai multe metode de injectare (subcutanat, intramuscular, intradermic, transdermic), pe cale digestivă (prin picături pe limbă), prin piele (skin patch) sau intranazal.
De ce s-a optat pentru construirea unui vaccin care se administrează intranazal sub formă de picături în nas, care sunt avantajele?
Prof.dr. Virgil Păunescu: Avantajele sunt: imunitate locală crescută, imunitate la poarta de intrare a virusului, protecție nazo-faringiană, oculară și digestivă. Neavând ac, este o metodă mai ușor de acceptat de populație și mai ales de copii, iar efectele secundare posibile sunt mai reduse.
Multe echipe care lucrează, în acest moment, în lume, la dezvoltarea unui vaccin anti – COVID 19 folosesc fragmente din virus. Vaccinul creat la OncoGen se folosește de altceva. Ne puteți explica diferența?
Prof.dr. Virgil Păunescu: Există mai multe tehnologii pentru crearea unui vaccin. Noi, spre deosebire de marea majoritate a institutelor și companiilor care s-au angajat în această cursă, nu folosim material genetic viral și nici virus atenuat. Structura genetică și proteică a virusului a fost făcută publică în decembrie.
Folosind informațiile primite, am creat primul vaccin personalizat regional și primul vaccin care utilizează o tehnologie derivată din vaccinarea în cancer (tehnologie la care lucram de 4 ani când a izbucnit epidemia). Vaccinul dezvoltat la OncoGen este un amestec de peptide (proteine) de sinteză identice cu anumite porțiuni din capsula virusului.
Ca urmare, nu există nici un pericol de infectare; folosește un număr minim de antigene. Foarte important de menționat este că această tehnologie este extrem de flexibilă. Dacă virusul suferă o mutație, în câteva săptămâni putem schimba compoziția vaccinului. Deci, ne putem adapta foarte ușor vaccinul în cazul unor mutații.
Ce pași urmează în continuare, după semnarea parteneriatului cu Institutul Cantacuzino?
Prof.dr. Virgil Păunescu: Cu Institutul ”Cantacuzino” avem un acord prin care ei vor derula experimentele pe animale. Noi, la OncoGen continuăm cercetările în laborator și pregătim documentația pentru Agenția Medicamentului și primul lot de vaccinuri pentru studiul de fază I (pe voluntari).
Oamenii nu au înțeles prea bine de ce, dacă avem vaccinul făcut la OncoGen, nu îl putem administra. Merită să clarificăm ideea de dezvoltare vs. producție.
Prof.dr. Virgil Păunescu: Procesul de dezvoltare al unui vaccin sau medicament are două mari etape: faza de cercetare-dezvoltare (adică de la idee la prototip) și faza de producție sau fabricare. OncoGen este un institut de cercetare-dezvoltare, așa cum au toate universitățile din lumea civilizată, unde cercetătorii pun la punct tehnologii.
Dacă acestea sunt dorite și utile, atunci producătorii de vaccinuri sau medicamente preiau aceste tehnologii și trec la marea producție. Deci munca noastră duce o tehnologie până la poarta fabricii.
Când să ne așteptăm, dacă toate decurg cum trebuie, să avem un vaccin pe care să îl administrăm populației?
Prof.dr. Virgil Păunescu: În ianuarie și februarie eram într-o poziție foarte bună. Am fost printre primele colective din lume care au publicat un design pentru un vaccin împotriva virusului SARS-nCoV-2. Dacă am fi beneficiat atunci de un minim de ajutor, eram deja cel puțin stadiul clinic de fază I, dacă nu mai departe.
Dar neavând parte de finanțare sau de ajutor, și neputând să folosim banii câștigați din alte proiecte europene pentru acesta, a trebuit să apelăm la sponsorizări. În martie nu am mai avut deloc resurse pentru a continua acest proiect. Ca cercetător, când vezi că fiecare zi care trece este încă o zi pierdută și că bați pasul pe loc deși ai o tehnologie foarte bună care ar putea salva multe vieți, este extrem de greu.
Atunci mi-am dat seama că trebuie să progresăm folosindu-ne de singurul voluntar (legal și moral) posibil. Așa că am luat decizia de a-mi administra eu vaccinul. Nu este o practică nouă în cercetare. Mulți cercetători, și în trecut dar și în prezent, își administrează propriile creații. Doi cercetători germani și-au administrat vaccinul împotriva COVID-19 în această perioadă.
Dacă tu, ca și cercetător, crezi în produsul tău, faci și pasul acesta. Pas care ne-a adus informații extrem de utile și care mă face să fiu și mai încrezător în reușită. În concluzie, nu știu când va fi pus pe piață acest vaccin. Avem o întârziere din cauza lipsei de finanțare și de susținere, deși suntem un institut de stat și peste tot în lume statul își susține cercetătorii.
Ce efecte sunt, acum că au trecut atâtea săptămâni de la administrarea vaccinului?
Prof.dr. Virgil Păunescu: Efectele administrării oricărui vaccin antiviral: inflamație nazo-faringiană, dureri musculare, dureri osoase, timp de 4 - 5 zile după fiecare administrare. Eu mi-am administrat vaccinul de două ori. După a doua administrare am evidențiat în sângele recoltat pentru analize amorsarea unui proces de ”coagulare” (polimerizarea fibrinogenului și gelificarea serului).
Observațiile acumulate până în prezent și cele pe care urmează să le punem în evidență, vor face obiectul unei comunicări științifice în viitorul apropiat. Ce putem spune cu siguranță este că pacienții ar trebui să primească anticoagulant (poate chiar și cei asimptomatici, lucru care ar face obiectul unui alt studiu).
Ce sprijin, concret, ați primit de la autoritățile românești, până acum?
Prof.dr. Virgil Păunescu: O anchetă?! Și acum am câștigat un grant de cercetare de 3,5 milioane de lei de la Ministerul Educației și Cercetării.
Ce se mai aude cu ancheta internă declanșată? Puteți să ne oferiți noutăți?
Prof.dr. Virgil Păunescu: Merge înainte, probabil că veți afla pe cale oficială rezultatele.
Ce ne puteți spune despre celelalte proiecte OncoGen?
Prof.dr. Virgil Păunescu: În momentul de față finalizăm proiecte câștigate în ultimii 3 - 4 ani: 2 milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor CAR-T și CAR-NK, (celule imune manipulate genetic pentru a recunoaște și distruge specific celule tumorale) folosite în tratamentul unor leucemii; 2 milioane de euro pentru dezvoltarea a 11 antigene recombinante din polenul de Ambrozia (în faza de microproducție), utile la fabricarea de kit-uri de diagnostic și vaccinuri; 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea diagnosticului personalizat în cancerele solide și consecutiv al unui set de informații utile terapiei personalizate în cancer. Dezvoltarea tehnologiei care să permită producerea de vaccinuri personalizate în cancer, terapie care a stat la baza dezvoltării vaccinului anti- COVID-19. Toate proiectele anunțate de Centrul OncoGen au fost deja dezvoltate și sunt în parametrii în care au fost contractate.