Apartamentul din Onești care, în urmă cu 10-12 ani, a aparținut lui Gheorghe Moroșan pare să fie lovit de blestem. Doi oameni nevinovați, care nu aveau nici o legătură cu istoria pierderii acestei case au pierit într-un mod cumplit de mâna individului ce are aproape 70 de ani.
Electricienii Silviu Iștoan și Dan Pătatu au fost masacrați la capătul a cinci ore, răstimp în care au fost ținuți ostatici fără ca trupele speciale ale Poliției Române să-i poată scoate vii din ”apartamentul grozei”. Acum, după tragedie, anchetatorii au aflat un lucru îngrozitor pe care asasinul spune că ar fi în stare să-l facă fără nici o remușcare. Totul pentru a obține, până la urmă, casa al cărui proprietar încă se crede.
Împușcat cu alice de cauciuc, Gheorghe Moroșan a fost operat de două ori
În timpul asaltului final al ”mascaților” - o acțiune în forță, dar tardivă, prin care cei doi ostatici nu au putut fi salvați -, Gheorghe Moroșan (68 de ani) a fost împușcat.
Rănile suferite, produse de alice din cauciuc neletale trase dintr-o armă de vânătoare de calibrul 12 mm, nu au fost foarte grave, dar au necesitat internarea sa în Spitalul Onești și, mai apoi, în cel de la Bacău. Unități medicale unde asasinul celor doi muncitori a fost operat în două rânduri pentru a-i fi scoase din corp bucățile de proiectil neletal.
Gheorghe Moroșan e în spital de două săptămâni
De atunci, din ziua capturării sale, și până astăzi, adică de aproape două săptămâni, Moroșan este încă în spital. A trecut peste momentele ceva mai dificile și acum este la recuperare, motiv pentru care investigatorii băcăuani au încercat să stea de vorbă cu el pentru a afla ce s-a întâmplat în ”apartamentul grozei” pe durata celor cinci ore de negocieri eșuate. Atunci, au primit un răspuns extrem de ciudat, de nimeni înțeles: ”O să vă caut eu când ies de aici!”, a spus Moroșan refuzând să facă orice declarație.
Pentru că starea sănătății sale nu a permis să fie dus în fața instanței, magistrații au emis în lipsă mandatul de arestare preventivă emis pe numele său pentru 30 de zile, sub acuzația de omor calificat.
”Când ies de aici, o să mai omor pe cineva pentru casa mea! Care e problema?”
La câteva zile de la prima încercare de a fi audiat, criminalul a recidivat. De data asta, însă, cel care a măcelărit cu un cuțit-sabie doi oameni pe care i-a ținut ostatici, cu mâinile legate la spate, a fost mult mai explicit în ceea ce privește cumplitele sale planuri de viitor. Planuri pe care, iată, încă le face cu nonșalanță chiar dacă riscă o condamnare pe viață pentru ororile comise.
Conform procedurilor, un polițist și un procuror l-au vizitat vineri în rezerva sa de la Spitalul Județean Bacău pentru a-i spune, oficial care este acuzația care i se aduce și pentru a-i cere să semneze mandatul de arestare emis în lipsă pe numele său.
Și de această dată, Gheorghe Moroșan le-a oferit anchetatorilor o nouă mostră de agresivitate verbală. Un soi de promisiune care îngrozește orice minte normală. De semnat documentul acuzator, cel în baza căruia va ajunge, până la urmă, în arestul poliției, nici vorbă.
”Pentru el, totul se învârte în jurul acelui apartament pierdut acum mai bine de zece ani. Toată lumea din jur e de vină că el nu mai are casa aia. Numai despre asta vorbește, nici un cuvânt despre cele două crime. ”Ce să vorbim? Și nu semnez nimic (n.r. documentele de arestare), nu regret! Ce au căutat ăia în casa mea? Când ies de aici, o să mai omor pe cineva pentru casa mea! Care e problema?”, asta a spus. Pe cine are în vizor, la cine se referă amenințările, nu se știe”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Moroșan joacă la cacealma, pe cartea nebuniei?
În condițiile în care Gheorghe Moroșanu știe că îl poate ”paște” o condamnare pe viață, este foarte probabil ca aceste mesaje înspăimântătoare transmise de pe patul de spital să fie parte a unei strategii proprii de apărare. Adică să încerce să joace cartea nebuniei. Asul din mânecă ce l-ar putea ține departe de pușcărie și l-ar putea transforma în pacientul unei clinici de boli nerovase.
Dacă însă investigatorii vor avea indicii clare asupra intențiilor sale criminale viitoare, atunci individul ar trebui tratat ca un pericol real pentru viețile altor oameni vizați de el.
Pentru că, trebuie spus, Moroșan poate scăpa doar cu câțiva ani de pușcărie în cazul în care primește orice condamnare în afara celei pe viață. Și asta pentru că are peste 65 de ani și pedeapsa, indiferent de gravitatea infracțiunii comise, se înjumătățește.
Firește că legiștii, specialiștii în psihiatrie, vor avea ultimul cuvânt în ceea ce privește starea de sănătate mintală a asasinului. Îi vor analiza nu numai comportamentul actual, ci și istoricul medical folosindu-se de fișa sa medicală. În acest moment al derulării anchetei, se știe că ucigașul celor doi muncitori nu a avut probeleme psihice.