Gripa aviară, cu care românii au luat contact în 2005, este o afecțiune care afectează în principal păsările, dar poate infecta și mamiferele. Adică și omul. Prima oară a fost identificată la începutul secolului trecut, în Italia, dar a fost găsită mai târziu în toată lumea.

Isteria și panica a început în 1997 când un virus al gripei aviare, celebrul H5N1 a fost identificat la Hong Kong, pe atunci încă o colonie britanică.

Imediat, a început să se vorbească de iminența unei epidemii de proporții. Dar abia în octombrie 2005, virusul H5N1 a ajuns și la noi fiind identificat la niște păsări de curte din Ceamurlia de Jos, județul Tulcea. Astfel, România a fost  prima țară din Europa unde prezența acestui virus a fost confirmată oficial.

Vinovatul declarat de autorități a fost găinațul păsărilor migratoare

Toată lumea a dat vina pe păsările migratoare. Că, chipurile, nu există vinovați. Doar că se găinățau păsările în capul nostru. Și n-au fost nici acuzații directe. La noi isteria a fost maximă. La fel ca acum cu Coronavirusul. Umblau tot felul de angajați ai statului, protejați cu costume de protecție de parcă urmau să ia Ebola, prin curțile țăranilor, să le vâneze și confiște găinile, rațele și gâștele și, după aia să le ardă în butoaie, după mai recentul model „Dincă din Caracal”.

La fel, milioane, dacă nu miliarde, de ouă au fost incinerate și, la fel, nu se știe câte sute de mii de păsări au fost condamnate la moarte. Cine a profitat de treaba asta? Firmele din vestul Europei, sau America,  care au găsit o piață de desfacere incredibil de goală. Iar la noi, sute de firme care procesau carne de pasăre și vindeau ouă au intrat în faliment. Trist și ridicol.

Gripa aviară a plecat tot din China

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Te-ar putea interesa și: