Exclusiv. Cordin Ștefănescu: Divorțul de Liviu Dragnea este definitiv. A intrat din nou în siajul grupului Coldea. Video
- Dragoș Lefterescu
- 29 august 2022, 12:47
Secretatul general al APP, Codrin Ștefănescu, a dezvăluit, la podcastul EvZ Play cu Robert Turcescu și Dan Andronic, care sunt dedesubturile divorțului său de Liviu Dragnea.
Declarațiile lui Codrin Ștefănescu:
Eu nu dau din casă, că mă știți de ani de zile. Dar este un divorț, asta e clar, și este definitiv.
Am explicat și la emisiunea Ancăi Alexandrescu.
M-au deranjat mizeriile astea de tip mic. Aveam așteptări de la Liviu Dragnea că e un om mare.
El a spus că am încurajat beția, că e prea mult clinchet de pahare la partid.
Îmi place să beau un șpriț, o țuică, dar o fac în mediu privat, cu prietenii, nu prin case conspirative ale SRI.
L-am apărat de orice, orice prostie a făcut. Îmi cer scuze că am insistat să faceți interviuri cu el, să luați doar partea bună”.
Dan Andronic a explicat, în dialog cu Codrin Ștefănescu, că a refuzat emisiunea cu Liviu Dragnea pentru că acesta nu este hotărât să vorbească, să spună adevărul. „Cred că e un om curajos, l-am văzut cu dorința de a face, nu părea resemnat sau cu dorința de a pactiza cu sistemul”, a mai spus Dan Andronic.
Codrin Ștefănescu: „Nu m-am dezis de Liviu Dragnea cât am fost la pușcărie, am renunțat la o poziție înaltă în PSD pentru el. Am primit un milion de înjurături pentru el. Nu am primit amenințări, nu mi-a amenințat nimeni familia sau copiii”.
„Am mers la el la închisoare să-i spun că tot ai lui l-au lucrat. Sistemul acesta antidemocratic, că este coldist, că este altfel, încearcă să joace și în presă, și în societate. Eu m-am întors în PSD să fac campanie pentru Viorica Dăncilă, pentru că exista riscul să câștige Barna, pentru că partea suveranistă a societății ar fi votat contra lui Iohannis. Și m-am dus la închisoare și i-am spus de ce vreau să mă implic. M-am dus la închisoare și i-am spus să aleagă. Mi-a spus că trebuie să mă duc s-o ajut pe Viorica, chiar dacă ne-a trădat. Eu mai mult n-o suport pe Viorica decât pe Iohannis. Am luat-o și pe Olguța și am reușit să o introducem pe Viorica în turul doi. Am făcut totul pentru Liviu Dragnea, inclusiv am făcut un partid, APP, pentru că se dăduse ordin să nu se înființeze partide suveraniste.”
„L-am întrebat dacă iarăși este pe o traiectorie cu sistemul. Eu fiind cel care l-a iertat inclusiv cu lucruri personale. L-am iertat tot timpul cu gândul că nu se va repeta. Am simțit că a intrat iarăși în siajul grupului Coldea (gen. (r) SRI Florian Coldea). În acest moment există o tentativă de preluare a APP și a discursului suvernaist.”
Întrebat de Dan Andronic dacă poate să spună cine sunt cei care vor să preia partidul, Codrin Ștefănescu a refuzat, motivând că a respins aceste tentative. Codrin Ștefănescu a mai spus că nu a preluat structuri de la UNPR și că zvonurile acestea vin tot de la cei care vor să preia partidul. Dar, a precizat Ștefănescu, Oprea nu face parte din grupul celor care au conspirat la preluarea APP.
„Nu e niciun UNPR-ist în partid, nu avem protocol de colaborare”.
„Eu cred sincer că o parte din acest sistem toxic, care a fost și a rămas, are un plan foarte pervers pentru următoarele alegeri. Invadatorul vine cu această propunere, cei care sunt la putere în vor pe Ciucă, PSD îl pune pe Geoană, așa că au nevoie de un candidat-iepuraș, care să ciupească din electoratul suveranist, pentru ca în finală să ajungă cei susținuți de la Bruxelles, Ciucă și Kovesi”.
„Ți s-a propus să faci parte dintr-un astfel de complot?”, a întrebat Dan Andronic.
„Da”, a răspuns Ștefănescu. El a explicat, ulterior, că e vorba despre o „zonă toxic”, a foștilor ofițeri din serviciile secrete.
„Când spui public că nu mai contează ce votezi la prezidențiale, că veți avea la Cotroceni omul impus, oamenii au început să înjure. „De ce să mai ies la vot, când alții calculează cine să ne conducă?”. E ce a spus Ponta, care nu e un papagal, a condus România, cu ajutorul celor din servicii, care i-au fost și nași. El spune clar: „Români, în anul 2024 nu vă veți alege voi președintele”, asta spune Ponta”.
„Eu i-am spus lui Ponta că nu seamănă ce a fost în 2014 cu ce va fi în 2024. Da, sistemul exista și lucra, dar greșelile au fost ale lui Ponta, el și-a făcut lansarea pe stadion, el s-a dus la dezbatere cu Iohannis. În 2014 am pierdut pe mâna noastră, acum nu mai e așa”, a mai spus Codrin Ștefănescu.
Întrebat cine va fi imaginea care să atragă electoratul din partea APP, politicianul a spus că, deși nu candidează la președinție, are în țară organizații foarte puternice și oameni bine cunoscuți pe plan local.
Codrin Ștefănescu a detaliat, ulterior, că a fost vorba de mai mulți ofițeri, probabil un grup, care au încercat să-l recruteze.
Întrebat de Dan Andronic dacă Liviu Dragnea s-a predat cu arme și bagaje acestui grup, Codrin Ștefănescu a răspuns că „dacă timp de 11 luni nu faci nimic...”.
„Nu am nimic cu el”, a explicat Dan Andronic, ci mă temeam că nu va zice nimic. „Așa că i-am spus lui Robert Turcescu să vedem dacă spune ceva când merge la alte emisiuni. Și n-a spus”, a adăugat jurnalistul.
„Dacă eu, care nu mi-am schimbat discursul și ideile în zeci de ani, dacă eu, care l-am susținut până în pânzele albe pe Liviu Dragnea, am ajuns să mă despart de el, este dovada că am sute de argumente ca s-o fac. Eu am greșit, că am crezut că un om rău se poate schimba și să devină un om bun”, a mai spus Codrin Ștefănescu.
„Sunt unii care cred că, având poza lui în spate, vor ajunge senatori și deputați. Am stat între patru ochi la Bihor și am vorbit. Și acolo i-am cerut niște explicații, i-am spus că ne apropiem de final și că nu e bine. I-am spus că mi se pare că trebuie să vorbească mereu cu altcineva ca să-mi dea un răspuns”.
„Avem specialiști, avem economiști, avem juriști, care luptă pentru suveranitatea României. Vom contesta legile justiției, că ne pierdem suveranitatea”, a mai spus Codrin Ștefănescu.
El a refuzat, însă, deși a fost întrebat în mod reptat de Dan Andronic, să spună cine sunt cei care au încercat să-l recruteze sau să-l atragă într-o conspirație, spunând că informațiile pe care le are sunt din surse, și că le protejează, așa cum fac jurnaliștii.
Atenționat de Dan Andronic că „nu putem să-l considerăm pe Florian Coldea o ideologie”, secretarul general al APP a răspuns că cei care apar public sunt eșalonul de comunicare și că cei care decid sunt în spate și nu-i știe nimeni. „Ce USR-ul și l-a asumat cineva?”, s-a întrebat, retoric, Ștefănescu.