Exclusiv. Concubinajul PSD - Iohannis a dus AUR pe culmi, dar cu victime colaterale! „Padișahul s-a prăbușit". VIDEO

Exclusiv. Concubinajul PSD - Iohannis a dus AUR pe culmi, dar cu victime colaterale! „Padișahul s-a prăbușit". VIDEO

Ne așteaptă o iarnă foarte complicată, context în care apare întrebarea spre ce fel de lume politică ne îndreptăm? Are șanse reale să funcţioneze coaliţia PSD-PNL? Care e explicaţia procentelor spectaculoase din cele mai recente sondaje, care arată o explozie AUR? Inclusiv PNL a căzut în tăvălugul AUR, arată cel mai recent sondaj de opinie.

În podcastul EVZ Play, jurnalistul și analistul Ion Cristoiu a făcut o radiografie sumară, dar perspicace a complicatului tablou politic de după cooptarea PSD la guvernare. Miercuri seară, sociologul Mirel Palada a lansat o știre bombă: AUR a ajuns la aproape 20% cotă de încredere în ultimul sondaj de opinie, iar PNL se situează la doar 15%. „AUR ocupă în mintea oamenilor locul de singurul partid de opoziție", a anunțat Palada.

Cristoiu: E o uriașă păcăleală trasă de Iohannis PSD-ului

În opinia invitatului de joi al lui Robert Turcescu, ascensiunea fulminantă a formațiunii lui George Simion în detrimentul PNL are o explicație logică. „Cea mai importantă e concubinajul dintre PSD și Klaus Iohannis. Electoratul PSD nu uită scrâșnelile lui Iohannis împotriva acestui partid. Ciolacu a acceptat să se supună fără să îl roage să-și ceară scuze. Iohannis nu a dat înapoi din concepțiile lui. A rămas în continuare cu SIIJ,nu a mai făcut o declarație măcar de nuanțare la adresa PSD. A tăcut".

Jurnalistul a remarcat că președintele a căzut enorm la capitolul încredere acordată de români. „Padișahul s-a prăbușit". „Nu cred să existe un președinte după 89 cu o astfel de cădere la jumătate din al doilea mandat", a completat moderatorul.

„Electoratul AUR are un radicalism apropiat de bolșevism"

Ca impresie generală a momentului, jurnalistul a mai remarcat o tendință a radicalismului prezentă și la noi și în Europa. „Lupta împotriva corupției a dus la o radicalizare. Avem o radicalizare a antivacciniștilor. în prezent nu mai avem electorat anticorupție, ci electorat antivaccinist". Ion Cristoiu a accentuat un anumit specific al electoratului AUR, care vine din poziția antivaccinistă. „Are un radicalism apropiat de bolșevism".

Ediția completă a podcastului poate fi vizionată aici:

 

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro