Invitat în podcastul HAI România, Tudor Păcuraru, colonel SRI în rezervă, a făcut dezvăluiri incendiare despre partea de umbră a regretatului filosof Mihai Șora, decedat pe 26 februarie. Colonelul SRI a dezvăluit informații cheie despre implicarea politică a lui Mihai Șora în temutul KGB în perioada studiilor dale din Franța, premergătoare celui De-al Doilea Război Mondial. Calitatea de agent KGB a continuat însă la revenirea în România.
Exclusiv. Colonelul Tudor Păcuraru, dezvăluiri explozive despre Mihai Șora! Vechi agent KGB, expulzat din Franța, apropiat al Anei Pauker. Video
Invitat în podcastul HAI România de vineri, Tudor Păcuraru, colonel SRI în rezervă, a făcut dezvăluiri incendiare despre partea de umbră a regretatului filosof Mihai Șora, decedat pe 26 februarie. Colonelul SRI a dezvăluit informații cheie despre implicarea politică a lui Mihai Șora în temutul KGB în perioada studiilor dale din Franța, premergătoare celui De-al Doilea Război Mondial. Calitatea de agent KGB a continuat însă la revenirea în România.
Filosoful Mihai Șora, decedat la vârsta de 106 ani, a fost agent al NKVD-ului sovietic, apoi a acceptat să fie racolat de Securitatea comunistă, a dezvășuit colonelul (r) Tudor Păcuraru. Invitatul jurnalistului Mirel Curea în podcastul HAI România a subliniat că, pe baza dovezilor existente în arhive, filosoful a avut o viață tumultuoasă și o biografie ca-n filme.
Fost șef de birou de analiză-sinteză în cadrul SRI, Tudor Păcuraru a dezvăluit că Mihai Șora a fost membru al NKVD-ului sovietic și a avut o legătură apropiată de Ana Pauker, lidera comunistă de origine evreiască ce a colaborat îndeaproape cu puterea stalinistă în anii de după căderea monarhiei și impunerea comunismului de origine sovietică în România.
Vechi agent KGB, racolat de Eugen Fried, șeful spionilor KGB din Franța
Omul de cultură s-a născut într-o familie de preoți din Banat și a studiat la București, fiind elevul controversatului filosof de dreapta Nae Ionescu. Totuși nu a devenit membru, ci doar a cochetat cu legionarii, a subliniat invitatul. În acea perioadă Șora primește o bursă de studii în capitala Franței odată cu Eugen Ionescu. Odată ajuns la Paris, biografia sa devine foarte tulbure. Intră în anturajul cehoslovacului Eugen Fried, șeful spionilor KGB.
Întâmplarea face ca Fried să înceapă o legătură sentimentală cu pe atunci necunoscuta Ana Pauker, astfel că Șora ajunge și în anturajul viitoarei politiciene comuniste.
„La Paris a venit în contact cu o structură KGB și o structură NKVD. Ana Pauker a făcut un copil cu tovarășul Fried. Eugen Fried avea îndatoriri de contraspionaj. În 1939 Partidul Comunist Francez a fost scos în ilegalitate. (...) Șora a acționat în timpul perioadei de ocupație a Franței. Fried a fost retras. Ana Pauker îl știa bine pe Mihai Șora de la amantul său", a afirmat Tudor Păcuraru.
Expulzat din Franța, apropiat al Anei Pauker
Editorialistul EVZ a mai observat că o perioadă, filosoful român a fost retras în Elveția, odată cu Fried. „A acționat mai subterani", iar după finalul conflagrației mondiale ar fi continuat să joace un rol suspect. „Ar fi participat la Tribunalele Poporului", a mai declarat fostul colonel SRI. În orice caz, după perioada petrecută în Franța, Șora a intrat în vizorul contraspionajului țării care îl adoptase.
Se leagă o prietenie sau în orice caz o relație apropiată, pe care Ana Pauker o va pune în valoare odată ce Șora revine în țară, acesta fiind presat să plece din Franța. „Șora s-a ales cu o fișă la Contraspionajul francez", a continuat invitatul, menționând că filosofului s-a făcut ordin de expulzare din această țară de minimum 10 ani.
Salvarea lui este invitația ministrei Afacerilor Externe, omul sovieticilor, să facă parte din ministerul pe care îl conducea. Mihai Șora acceptă și revine la București în 1948. „Ana Pauker a preluat Ministerul Afacerilor Externe sub controlul KGB". Fostul său colatorator de la Paris acceptă imediat să i se alăture în minister. „Recomandările lui au venit în limba rusă cu antetul KGB", mai precizează Tudor Păcuraru.
De ce erau Ionescu și Goma convinși că Șora e agent KBG
În susținerea punctului său de vedere referitor la apartenența filosofului la KGB, col. Păcuraru a mai adus un argument. Renumiții scriitori Eugen Ionescu și Paul Goma, stabiliți în Franța, cu o carieră înfloritoare, au avut ocazia să îl cunoască bine pe filosof.
„Atât Eugene Ionesco cât și Paul Goma vorbesc despre notorietatea, în emigrația română de la Paris, a faptului că domnul Mihai Șora era agent KGB. Era agent al puterii de la București, care era un guvern de ocupație pus de Moscova. Ca urmare a acestei notorietăți, a fost supus unei anchete discrete a Centrului Național Român, care era o ramură a DST-ului, care a conchis că dânsul este agent sovietic. I s-a făcut ordin de expulzare și în 1948 a apărut la București", a mai afirmat invitatul în studioul EVZ-Capital.