Pentru sutele de mii de credincioși care merg an de an în pelerinaj la mormântul său, Arsenie Boca ar fi deja un sfânt al Bisericii Ortodoxe Române. Cum nu este doar după ei, procesul de canonizare este într-o inexplicabilă suspensie. Pare că detractorii lui Arsenie Boca au o influență mai mare decât adulatorii săi.
Jurnalistul Mirel Curea l-a avut ca invitat, în podcastul Contrapunct EVZ de vineri, pe istoricul și teologul Florian Bichir, pe care l-a provocat să comenteze cine a fost cu adevărat Arsenie Boca, pornind de la disputele și controversele aprinse care îi înconjoară memoria, la aproape 33 de ani de la trecerea în neființă.
A dus o viață monahală excepțională
Florian Bichir este un excelent cunoscător al dosarelor părintelui Boca, pe care le-a studiat în perioada când a fost colaborator al CNSAS. De altfel, dosarul de canonizare pe care Sfântul Sinod l-a realizat cuprinde toate cărțile scrise de călugăr, dar și trei cărți al căror autor este invitatul. Prima concluzie pe care acesta a extras-o studiind arhiva completă existentă la CNSAS, dar și documente la care alți cercetători nu au avut acces, se referă la faptul că numeroșii contestatari ai canonizării celui supranumit Sfântul Ardealului provin în special din fosta Securitate.
Primele informații despre părinte datează din anul 1943, apoi Securitatea l-a urmărit vreme de 46 de ani. Au existat zvonuri că ar fi fost legionar, dar în realitate singura legătură cu aceștia a fost că a adăpostit legionari sau oameni prigoniți de comuniști după plecarea în exil a Regelui Mihai. „Ca stareț (n.r. - al mănăstirii Sâmbăta de Sus din munții Făgăraș) mai ascundea legionari, prigoniți. Era un preot îmbunătățit, dar nu a făcut politică niciodată", a subliniat teologul.
„Călugăria albă, practicată de el, este una dintre cele mai grele din lume. Este atacat pentru că reprezintă simbolul perioadei întunecate a României sub comunism, simbolul persecuției. Nu a fost un troglodit pe care babele îl văd acum ca pe o minune", a mai punctat Bichir.
Bichir: Probabil e o răzbunare a Securității
„Cum îți explici, Padre, deșănțarea cu care este atacat?", l-a întrebat moderatorul. Există denunțuri ale unor foști colaboratori ai Securității, însă există oponenți chiar și în rândurile clericilor români, a precizat Bichir. „Nu cred că e ocultă la mijloc, e din vanitatea unor oameni contemporani cu el. Unul dintre cei mai înfocați adversari ai canonizării a fost IPS Pimen. Există gelozie, mulți din ei sunt pe monarhism sau monahism. Cine mă, ăla care umbla în costum? Eu m-am chinuit și am mâncat varză și pe mine nu mă face? Alții care au avut legături cu Securitatea, probabil e o răzbunare a Securității. N-ați văzut că îl înjură și în ziua de astăzi?", afirmă istoricul.
Cel mai mare mistic român
O altă concluzie importantă care se desprinde din dosarul Arsenie Boca arată că părintele este îndreptățit să fie canonizat întrucât era „un părinte îmbunătățit", „a avut o viață monahală excepțională și o perioadă de călugărie albă".
Importantă pentru misiunea pe care și-a asumat-o Sfântul Ardealului este și perioada petrecută la Munthele Athos, când a pus bazele teoretice ale teologiei sale, a completat invitatul.
În opinia personală a istoricului și teologului prezent în studioul EVZ-Capital, Arsenie Boca este cel mai mare mistic român. Acesta are marele merit de a fi revigorat viața monahală românească, generând o adevărată mișcare spirituală în anii 40, în jurul mănăstirii Sâmbăta de Sus. „Știa teologie pe pâine, a descoperit filocalia și o aduce în România din Muntele Athos, loc unde a și stat o vreme. Filocalia a fost pusă în circulație de către Arsenie Boca printr-un grup de la Sâmbăta de Sus. Vorbim despre ceva peste capacitățile noastre de gândire".
„Evlavie are, minuni are. E deja considerat un sfânt"
„E unul din marii stâlpi ai bisericii noastre în perioada comunistă (...) E un simbol românesc cu care mă mândresc", a mărturisesc Florian Bichir. Acesta a concluzionat că Sfântul Ardealului întrunește toate condițiile puse de Sfântul Sinod pentru a fi canonizat. „Evlavia are, minuni are, minuni dovedite. Există o mulțime de dovezi și rapoarte care consemnează acest lucru. Vorbim aici de oameni bolnavi de cancer în fază terminală care au fost puși pe picioare după ce s-au rugat. (...) Apoi vine viața frumoasă într-un Hristos. Arsenie Boca a fost urmărit, schingiuit, arestat. De asemenea, este esențial să aibă moaște (...) Biserica nu se grăbește acum să-l canonizeze, dar acea zi va veni. Oricum, va fi doar un act formal, căci el, în concepția populară, este deja considerat un sfânt al României", a conchis invitatul.
Emisiunea integrală: