Mica comunitate din orășelul italian Aosta a fost zguduită, zilele trecute, de o crimă înfiorătoare căreia i-a căzut victimă o româncă.
Raluca-Elena Șerban, o tânără ce avea 32 de ani, se mutase recent în apartamentul în care locuia singură și în care avea să fie măcelărită. La ceva mai mult de 72 de ore de la comiterea ororii, criminalul, un italian în vârstă de 36 de ani, a fost prins la câteva sute de kilometri distanță de locul în care aproape că a decapitat-o pe româncă. Evenimentul zile a aflat cât de violent este cel care i-a fost călău, dar și faptul că Elena nu fusese singura femeie pe care individul a atacat-o cu sălbăticie.
Cadavrul Elenei, descoperit de sora ei. Trupul zăcea în baie
Duminică dimineață (n.r. 18 aprilie), Alexandra bătea la ușa locuinței surorii ei după ce, cu o zi înainte, pierduse orice legătură cu aceasta. Un lucru neobișnuit care nu se mai întâmplase între cele două surori care erau foarte apropiate. După ce a discutat cu o vecină care i-au spus că a văzut-o pe Elena pe palier în dimineața zilei de sâmbătă, pe la 11.00, Alexandra - care locuiește la rându-i în Italia, dar în Lucca -, și-a dat acordul ca pompierii să spargă ușa casei situată pe strada Partigiani. Locuință din comuna Aosta în care Elena se mutase de trei săptămâni cu chirie și unde locuia singură. Fata se stabilise aici după ce, de-a lungul anilor, locuise în mai multe orșase din Italia - printre care și Lucca, unde îi este familia -, și chiar în Anglia.
Aproape decapitată cu o singură lovitură de cuțit
În interiorul locuinței, Alexandrei aveau să i se înfățișeze înaintea ochilor scene de coșmar: sora ei, Elena, zăcea în baie, pe pardoseală, cu gâtul tăiat, într-o baltă de sânge. Lovitura de cuțit pe care legiștii au studiat-o la autopsie, aproape că o decapitase pe biata fată. Din acel moment, carabinierii echipei mobile din comuna Aosta au declanșat alarma. Criminaliștii au ”periat” locuința și au adunat tot felul urme care să-i conducă la identitatea asasinului feroce. Așa, au depistat că telefonul și tableta victimei dispăruseră, cel mai probabil luate de asasin.
A omorât-o și, la plecare, a încuiat ușa apartamentului
Inexistența unor semne de intrare prin efracție, faptul că nici un vecin nu a auzit zgomote suspecte care să indice o ceartă, dar și faptul că fotografii ale Elenei au fost decoperite pe un site de escorte pentru bărbați au conturat o primă pistă: ucigașul poate fi un personaj care se bucură de serviciile sexuale ale escortelor. Și, firește, a intrat în locuință cu acceptul și la invitația româncei. Zeci de ore mai târziu, aceste supoziții aveau să se confirme.
În plus, după ce a măcelărit-o pe biata fată, ucigașul a închis pe dinafară ușa casei luând, firește, cheile cu el, dar și arma crimei, cuțitul cu care aproape că o decapitase pe româncă. Asta i-a făcut pe investigatorii italieni să contureze cumva și profilul călăului Elenei: un individ care a acționat meticulos, cu stăpâire de sine, chiar cu sânge rece și care a lăsat în urmă cât mai puține urme.
Telefonul româncei pe care a ucis-o l-a ”trădat”
Carabinierii au reușit, în ceva mai mult de 72 de ore să pună în ordine toate piesele acestui puzzle mortal și să aducă îm prim-plan identitatea celui care a ucis-o Elena. Identificat în persoana lui Gabriel F., în vârstă de 36 de ani, criminalul a fost prins undeva în Genoa. Conform informațiilor investigatorilor italieni individul își pregătea scăparea încercând să ajungă în insula Sardinia, locul său natal, unde spera să-și piardă complet urma.
Gabriel F. a fost plasat la locul crimei nu doar cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale imobilului prin raza cărora a trecut în intervalul critic, adică în noaptea de sâmbătă spre duminică când s-a stabilit că a fost ucisă Elena, ci și cu ajutorul altor probe.Tehnice. Este vorba de telefonul mobil al fetei care a fost găsit asupra lui și care păstra convorbirile vocale, dar și mesajele scrise dintre el și româncă.
Asasinul Elenei este un prădător sexual
Călăul româncei este, se poate spune judecând după cazierul său, un veritabil prădător sexual care acum a trecut la un alt nivel. De la tentative de viol și agresiuni îndreptate împotriva femeilor care i s- s-au putut împotrivi și au scăpat, personajul s-a transformat într-un ucigaș feroce care i-a tăiat gâtul Elenei. De ce? Asta se va stabili în anchetă.
În trecutul infracțional al individului apar mai multe arestări pentru infracțiuni tentativă de viol și sechestrare de persoană îndreptate asupra unor femei. Victime cunoscute pe facebook pe care fie le-a păcălit că le va face rost de un loc de muncă, fie a pozat în persoana unui client intereat să le cumpere sau să le închirieze apartamentul. În toate situațiile, precum și în cazul Elenei, el a reușit astfel să le câștige încrederea și să intre în casele victimelor unde s-au consumat atacurile.
A existat și o situație în care două prostituate au reclamat că au fost bătute, sechestrate și tâlhărite după ce au înteținut raporturi sexuale cu acest Gabriel F. Toate aceste infracțiuni au fost comise de călăul Elenei, între anii 2012 și 2014.