Exclusiv Capital. Ștefan Mandachi, drumul de la o lumânare la primul milion de euro VIDEO

În urmă cu exact doi ani, un tânăr om de afaceri din Suceava reușea să ajungă în jurnalele de știri din toată țara. Metoda? A realizat primul metru de autostradă din Moldova. Nu puține au fost părerile din acea perioadă care au spus că este doar o acțiune de imagine pentru intrarea în politică. Urmau alegerile europarlamentare și scenariul părea logic.

Numai că realitatea a contrazis scenariul și Ștefan Mandachi a rămas concentrat pe proiectele sale: afaceri și acțiuni caritabile. Metrul de autostradă fusese modul său de a atrage atenția asupra unei situații grave: infrastructura.

Au trecut doi ani de atunci și personajul continuă să fie vocal. Am mers la Suceava pentru a-l intervieva, analiza, observa în mediul lui.

La finalul unei zile petrecute împreună, am realizat cu certitudine un lucru: nici măcar Ștefan Mandachi nu știe unde se va opri. Omul nu are limite, nu vrea să aibă limite. În acest număr vi-l prezentăm. Așa cum l-am înțeles noi pe unul dintre cei mai tineri milionari români.

 

Ștefan Mandachi, pentru Capital: ”Sunt un om căruia îi plac foarte mult banii”

Am ajuns la locul de întâlnire cu Ștefan Mandachi cu jumătate de oră înainte de ora stabilită. Este vorba despre hotelul său, aflat la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni. Totul miroase a nou și este o liniște tihnită. În restaurant sunt câteva cupluri care discută în liniște, pe canapeaua de la recepție o tânără citește o carte, iar la intrare un fost milionar român trage tăcut dintr-o țigară. Este o liniște plăcută.

Totul se schimbă brusc când ajunge Ștefan Mandachi. La masa la care stăm cu el apare managerul hotelului, un tânăr influencer în social-media, cameramanul, o doamnă care îl ajută cu comunicarea la un nou proiect, o altă doamnă care îl ajută în comunicare în alte proiecte. Și oamenii se tot perindă pe la masă.

Ștefan ține neapărat să mergem în afara hotelului. Într-un țarc are trei cățeluși. Mai nou, strânge căței abandonați și îi dă spre adopție promovându-i pe conturile lui de socializare. A reușit să găsească familii pentru câteva zeci de animăluțe de la începutul anului. ”Pe acesta îl cheamă Trump”, ne spune în timp ce ia în brațe un cuțu zgribulit, dar blând. Așa aflăm că Ștefan Mandachi este fan Donald Trump. După un sfert de oră ne întoarcem în hotel. La Suceava (în momentul în care am fost pentru realiza interviul – n.r.) sunt minus 8 grade Celsius.

”Cine ești?”, am început discuția cu Ștefan Mandachi. Se gândește. ”Eu sunt patron, eu sunt avocat, eu sunt filantrop, eu sunt un om care protejează câinii, eu sunt donator. Eu sunt un om căruia îi plac foarte mult banii. Îmi place foarte mult reclama și sunt un capitalist înfocat. Mi-a plăcut foarte mult istoria. Pot discuta pe teme istorice cu oricine. Detest comunismul, ador capitalismul”, își face Ștefan autoportretul.

”Nu știu să gătesc, știu să construiesc branduri”

Și revine la acțiune. Practic, nu poate sta locului. Mai ieșim o tură afară. Ne-am adunat destulă căldură încât să mai rezistăm un sfert de oră în ger. Lângă clădire are o rulotă de fast-food sub brandul ”Spartan”. Îl rugăm să pregătească ceva de mâncare. Ne face un gyros la farfurie. Se vede că este emoționat, mâinile îi sunt ușor nesigure. Ne mărturisește: ”Eu nu știu să gătesc, eu știu să construiesc branduri”. Cu toate acestea, gyrosul la pachet arată comercial. Ar putea fi vândut cu ușurință. Și ne întoarcem în hotel.

A investit peste opt milioane de euro în el. Vorbește cu pasiune despre asta, pe măsura investiției. Totul este pregătit pentru francizare, de la cafenea până la zona SPA și restaurant. Din păcate, blocajele provocate de pandemie i-au pus o frână puternică. Ștefan nu are griji financiare, dar pentru el blocajul este ceva frustrant. După o zi petrecută cu el suntem convinși că îi poți da orice provocare și va găsi soluții, dar nu îl poți limita în restricții lipsite de predictibilitate.

Ne spune că toate materialele folosite la construcția hotelului sunt alese de el. Are cea mai modernă sală de evenimente din Suceava, cel mai modern SPA din zonă, până și obiectele de la baie au niște prețuri prohibitive. Ei bine, toate astea sunt degeaba. Nu are voie să deschidă SPA-ul, sala de conferințe este inutilă în această perioadă.  Doar baia are oarece utilitate pentru clienții restaurantului.

Ca să mai reducă din pierderi, Ștefan a transformat o parte a celor 90 de camere în birouri pentru firme. Le închiriază cu 500 de euro pe lună. El însuși are biroul într-o astfel de cameră reamenajată. Birourile rețelei Spartan le are tot în hotel. Este evident că nu se dă bătut, caută soluții. Sentimentul nostru este că va ieși mult mai întărit ca manager din această criză, chiar dacă își strigă frustrarea că se simte blocat ilogic. Anul trecut, Spartan era pe punctul de a deschide filiale în Anglia, Spania, Franța, India și Olanda. Proiectele au picat. Este frustrant, dar personajul nostru are abia 35 de ani. Pentru el petrecerea în lumea mare a afacerilor abia începe.

 ”Eu sunt un om căruia îi plac foarte mult banii. Îmi place foarte mult reclama și sunt un capitalist înfocat” – Ștefan Mandachi

”Eu nu știu să gătesc, eu știu că construiesc branduri” – Ștefan Mandachi

INTERVIUL INTEGRAL POATE FI CITIT în REVISTA CAPITAL sau pe canalul de Youtube CAPITAL - EVZ