istoricul și teologul Florian Bichir a fost invitatul jurnalistului Mirel Curea pentru a le vorbi prietenilor Evenimentului Zilei despre credință și ce mai înseamnă ea pentru oameni în aceste vremuri tulburi. Secularizarea și provocările lumii contemporane i-au îndepărtat de Dumnezeu, însă Florian Bichir recomandă cum poate fiecare să descopere latura divină din el.
Istoricul și teologul Florian Bichir a fost invitatul unei ediții speciale a emisiunii Contrapunct EVZ, dedicată printre altele unei teme complexe: desacralizarea lumii și tendința tot mai mare de a pune la îndoială atât credința, cât și rostul ei într-o realitate bulversantă.
Bichir: Viața bună ne-a făcut să uităm de creator
Chestionat de moderatorul Mirel Curea din ce motive „suntem mai rătăciți astăzi, ce ne smintește?", invitatul a oferit propria explicație: „Viața bună, goana după avere, goana după cariere, orgoliul să ieșim în fruntea cetății, dar uităm de stăpân, de Creator. E destul de complicat, nu știm să ne gestionăm timpul. Alergăm într-o mișcare browniană ca niște insecte turbate și nu mai avem ținta".
„A devenit apostazia mult mai modă. Dumnezeu înseamnă curaj al mărturisirii"
Teologul a observat că deși ne place să ne raportăm la modelul sfinților sau al personalităților exemplare, cel mai probabil suntem puși în dificultate în a replica, pe măsura posibilităților fiecăruia, modelul hristic în viața de zi cu zi. Florian Bichir a invocat astfel un citat al regretatului mitropolit Bartolomeu Anania, care vorbea despre nevoia primară a omului de a se raporta la Dumnezeu la nivelul cel mai profund.
„Ne raportăm la sfinți, la martiri, dar ei au murit pentru Hristos, nouă ne e greu și să-l mărturisim. A devenit apostazia mult mai modă. Mitropolitul Anania spunea: dincolo de filosofie, o groapă ne dă nemurirea. În jurul unei gropi goale se naște o credință, o mântuire. Dar ce percepi din lașitate nu e Dumnezeu, care înseamnă curaj al mărturisirii", a opinat invitatul.
În plus, teologul a subliniat că nu este de acord că îl putem găsi pe Dumnezeu și acasă sau în contexte mai profane, din punctul său de vedere fiind de preferat să îl găsim „în casa lui, la izvor". Totuși, Florian Bichir nu exclude adoptarea unor posibilități actuale de a asculta o predică sau un dialog cu o față bisericească, invocând exemplul lui Eliade, care asculta slujbe la radio în tinerețe.
„L-am descoperit în firul de grâu care iese din zăpadă și în ochii vițelului", a completat jurnalistul Mirel Curea despre primele sale momente, în copilărie, când a simțit prezența divină.