Exclusiv. Banii din dosarul Sorina Pintea. Ce ascunde DNA?

Exclusiv. Banii din dosarul Sorina Pintea. Ce ascunde DNA?

„ În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis, pe 29 februarie 2020, DNA.

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare reprezintă unitatea sanitară cea mai complexă a județului Maramureș, asigurând asistența medicală de specialitate pentru peste 100.000 de locuitori din municipiul Baia Mare, respectiv peste 500.000 de locuitori ai județului, iar pentru unele specialități (cardiologie intervențională: implant stimulatoare cardiace și defibrilatoare automate interne, neurochirurgie, chirurgie vasculară periferică) deservește și bolnavii din județele limitrofe, respectiv Satu Mare și Sălaj.