Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a retras plângerea împotriva doctorului Radu Bălănescu, făcută în urma unui audit, motivând că „fapta nu există”.
Medicul Radu Bălănescu, profesor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și președinte al Marii Loji Naționale din România, intimat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova unde s-a analizat o plângere depusă de ANAF în numele statului român, a fost declarat nevinovat.
Plângerea îl viza pe medicul Radu Bălănescu, în calitate de președinte al Marii Loji Naționale, dar și pe alte patru persoane, membre, pentru fraudă fiscală.
Auditul a dovedit că nu există fraudă fiscală
ANAF a transmis magistraților o solicitare de retragere a plângerii. „Fapta nu există”, a motivat Agenția, scoțând în evidență că banii regăsiți în conturile Marii Loji provin, în fapt, din cotizațiile membrilor. Mai mult, este explicat în solicitarea de retragere a plângerii faptul că a fost verificată toată contabilitatea, chiar și fondurile acordate de asociație pentru bursieri, prin programul „Viitorul României”, dar inspectorii nu au găsit nimic în afara legii.
ANAF a primit un pont mincinos?
„Reiese cu claritate inexistența faptei (n. de fraudă fiscală). Mai mult decât atât, în cauza de față sesizarea penală a fost făcută de o persoană fizică, neexistând o sesizare a organelor fiscale, care la rândul său să fie întemeiată pe un raport de inspecție fiscală efectuat de organele abilitate. (...) Vă solicităm să luați act de cererea de retragere a plângerii formulată de ANAF”, motivează și solicită Agenția Națională în solicitarea depusă la Tribunalul Prahova.