Exclusiv. Alina Borcea, ținută în puf de soțul brazilian. Ce afaceri bănoase are bărbatul
- Maria Pană
- 15 noiembrie 2022, 16:36
Soțul brazilian al Alinei Borcea se străduiește din greu să aibă bani pentru a-i satisface toate poftele
Mai ales că Alina a fost extrem de răsfățată pe vremea când era căsătorită cu fostul finanțator dinamovist, deci este obișnuită cu traiul de lux și cu pretenții.
Așa că și brazilianul face tot ce îi stă în putere să îi ofere cel puțin același trai. Are o afacere cu bolizi de lux pe care îi închiriază sau îi vinde cu sute de mii de euro pe bucata.
Brazilianul este de altfel un pasionat al vitezei și participă cu unii dintre acești bolizi la diferite curse. Drept urmare le știe valoarea, dar și puterea, astfel că are succes în afaceri. Are zeci de astfel de mașini pe care le rulează și le afișează ori de câte ori are ocazia.
Alina și Claude s-au și căsătorit acum un an și își declara sentimentele chiar și pe retelele de socializare ori de câte ori au ocazia. Cei doi par să se iubească mult, iar brazilianul se pare că a fost ceea ce îi trebuia fostei soții a lui Cristi Borcea pentru a-l uita pe acesta și lucrurile prin care a făcut-o să treacă.
Alina Borcea a fost înșelată de fostul soț cu actuala lui soție, Valentina Pelinel și a suferit extrem de mult din pricina acestui fapt. Ulterior ea a plecat în America, unde avea un apartament și o afacere pe care Cristi Borcea i le-a dat pentru copiii pe care ii are cu el și s-a repus ușor ușor pe picioare.
Acum 2-3 ani l-a cunoscut pe Claude care a reușit să îi readucă zâmbetul pe buze. Iar acum cei doi sunt căsătoriți ți își cresc împreună cei patru copii, pentru că și bărbatul are doi copii dintr-o altă relatie. Rămâne de văzut dacă Alina și Claude vor decide să facă și un copil al lor pentru a întregi această uniune.