A fost consilierul fostului președinte Emil Constantinescu și a văzut cum se infiltrează oamenii din servicii cât mai aproape de șeful statului. Mugur Ciuvică a vorbit la podcastul România lui Cristache de anii în care a fost consilier prezidențial.
„A fost foarte tare în prima parte, în primele 6 luni. Veneau, unii ajungeau și la președinte, dar se mai duceau și pe la consilieri și se bârfeau între ei, ăia de pe vremea lui Iliescu, pe ăilalți. Nici vorbă să aibă puterea pe care o au acum. Dar îi vedeai că sunt insidioși, se bagă, se fac utili și au talentul ăsta, probabil lucrat în timp, să-l încercuiască, să-l înfășoare așa pe șeful, cu bunătate. Să-l împresureze, cu lugu-lugu, nu cu răutăți și să-l facă un Gigel care stă și el acolo 4 ani sau cât stă, vine altul, îl facem și p-ăla. Au talentul ăsta și i-am văzut în acțiune. Ne-am prins în timp că nu e vreo filozofie.”, a spus analistul politic
Istoria sistemului din umbră
„Deja Năstase de prin 2002-2003, el și-a pregătit puțin terenul în sensul ăsta. Și ceva legislație, și ceva structuri, în ideea că va veni el să conducă. N-a venit el, ghinion pentru el, dar și pentru români. Eu cred că ar fi fost un președinte mai Ok, ar fi fost departe de toxicitatea lui Băsescu. Năstase a pregătit sistemul și Băsescu, a venit, a văzut fundația făcută și a ridicat, a construit sistemul, cu Kovesi, cu Morar, cu Coldea, cu nimeni în drum, aduși de pe unde i-o fi găsit, pe criteriile lui de slugărnicie... Iohannis a venit pe sistemul ăsta, dar nu l-a folosit cum l-a folosit Băsescu, dar cumva frica, relațiile erau deja făcute. A mai avut Iohannis problema cu Dragnea și cu ăia 45% cât a luat PSD în 2016. Și atunci iarăși s-a regrupat sistemul să-i termine pe ciuma roșie, pe care i-au terminat în 3 ani de zile.”, a mai spus Mugur Ciuvică.
„Iohannis are tot, dar e leneș”
„Teoretic, Iohannis are tot. Pentru că văzându-l pe Iohannis cam ce om politic e, cam ce stil e, eu sunt convins că el nu folosește sistemul. Îl folosește din când în când. Dar politic vorbind el mi se pare cam leneș. Că Băsescu, din păcate, era harnic rău. El stătea de dimineața până seara, să aranjeze fiecare detaliu.”, amintește analistul politic.
Urmăriți întreaga ediție a podcastului România lui Cristache pe canalul de Youtube EVZ Capital.