Examenele naționale, noi schimbări. Anunțul de ultima oră de la minister

Examenele naționale, noi schimbări. Anunțul de ultima oră de la minister Sursa foto: Thomas Heß | Dreamstime.com

Examenele naționale vor suferi noi schimbări. Anunțul de ultima oră vine direct de la minister, în urma răspunsurilor de la un chestionar.

Examenele naționale, noi schimbări. Evaluarea digitalizată a fost subiectul unui chestionar de feedback inițiat de Ministerul Educației pentru îmbunătățirea aplicației de evaluare.

Peste 96% dintre respondenții, care au fost profesori evaluatori în cadrul sesiunii din august a examenului național de Bacalaureat, și-au exprimat opinia că extinderea evaluării digitale la nivelul examenelor naționale ar aduce beneficii semnificative, a punctat ministrul Educației.

Evaluarea digitalizată, la toate examenele naționale

Cunoaştem deja beneficiile evaluării digitalizate şi ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naţionale. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă organizarea acestor examene, ci şi firesc, în contextul evoluţiei tehnologiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mulţumesc celor care au avut deschiderea să fie parte din acest proces - colegilor din Ministerul Educaţiei şi tuturor celor peste 6.000 de cadre didactice, directori şi inspectori care au participat la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului, primul examen în cadrul căruia evaluarea s-a făcut exclusiv digitalizat.

Mergem, cu încredere, mai departe, spre generalizarea evaluării digitalizate la examenele naţionale”, a scris pe Facebook ministrul Deca.

Luni, la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, a avut loc evenimentul cu tema „Digitalizarea în învățământul preuniversitar - oportunități și provocări” la care Ligia Deca a fost prezentă.

Acest eveniment a fost organizat de Ministerul Educației în parteneriat cu Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii.

Ligia Deca a subliniat că următoarele luni vor fi deosebit de semnificative. Asta deoarece vor marca implementarea noilor legi ale Educației.

„Pe liniile ce presupun digitalizarea - de la portofoliul educaţional, până la evaluările naţionale, managementul educaţional, interconectarea bazelor de date - avem nevoie de colaborare între furnizori, autorităţile care asigură managementul la nivel local şi şcoli.

Mizez pe această colaborare, pentru că este în beneficiul întregului sistem de educaţie”, a conchis ministrul.

Bacalaureat 2023, rezultate

Bacalaureat 2023. Sursa foto: Arhiva EvZ

Ministerul Educației a achiziționat o platformă pentru evaluarea digitalizată

În iunie de anul acesta, Ministerul Educației a achiziționat o platformă destinată evaluării digitale, care va fi folosită în continuare. Începând cu sesiunea de bacalaureat din toamnă, această abordare digitală a fost extinsă la nivel național.

După implementarea evaluării online în toamnă, numărul erorilor mai mari de un punct s-a redus cu peste patru ori și jumătate. De asemenea, erorile cuprinse între un punct și 1,50 s-au înregistrat de zece ori mai puțin frecvent.

Această îmbunătățire a fost posibilă după scanarea foilor, introducerea lor în platformă și corectarea lor conform baremului digital afișat pe marginea imaginii.