Examen la limba de instruire pentru clasa a IX-a. Când apar testele și baremele oficiale

Examen la limba de instruire pentru clasa a IX-a. Când apar testele și baremele oficialeElevi la evaluare. sursa: arhiva

Circa 32.000 de mii de elevi din Moldova susțin astăzi, 9 iunie, examenul național de absolvire a gimnaziului la limba de instruire. Proba se desfășoară în incintele a 1.036 de instituții de învățământ din Republica Moldova, anunță Ministerul Educației.

Sursa foto: diez.md

Probele din cadrul examenelor de absolvire a gimnaziului sunt desfășurate în circa 1.036 de instituții de învățământ din toate raioanele și municipiile țării.

Examene și pentru elevii alolingvi, pe 12 iunie

Ultimul test îl vor scrie doar elevii alolingvi, pe 12 iunie. Testele și baremele de corectare vor deveni publice abia în ziua publicării notelor.

Examenele se încheie cu afișarea notelor și posibilitatea de contestații

Rezultatele preliminare vor fi afișate în instituțiile de învățământ pe 24 iunie, dată la care Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare va publica și testele, împreună cu baremele de corectare. Ele vor apărea AICI. În aceeași zi, elevii vor putea depune contestații.

Examene corectate centralizat și supravegheate de voluntari

În acest an, circa 1.000 de voluntari ai Ministerului Educației și Cercetării (MEC) monitorizează corectitudinea examenelor din clasa a IX-a, iar testele elevilor vor fi verificate centralizat.